20.000 $ pentru cine sparge primul Google Chrome!

20.000 $ pentru cine sparge primul Google Chrome!

Programatorii şi hackerii de pretutindeni au ocazia să-şi
rotunjească veniturile cu nu mai puţin de 20.000 $
şi un laptop Google cu sistem Chrome OS, dacă reuşesc să
„dovedească” browser-ul Google Chrome
, unul dintre cele
mai sigure la ora actuală.

Competiţia ce poartă denumirea de Pwn2own este
oficială, are loc anual încă din 2007 şi are drept scop
descoperirea vulnerabilităţilor din browsere.

Premiul pus pe Chrome se acordă doar primului
individ
care descoperă breşe de securitate în browser-ul
Google, dar acesta nu este singurul premiu din competiţie.
Cine reuşeşte să spargă Internet Explorer, Firefox şi
Safari
primeşte 15.000 $ şi computerul de
pe care a realizat operaţiunile.


Chrome are un preţ mai mare pentru că anul trecut a fost
singurul browser care nu a putut fi spart.

Anul acesta, competiţia Pwn2own se va desfăşura în perioada
9 – 11 martie. Menţionăm că valorile premiilor se
diminuează de la o zi la alta. Dacă în prima zi autorul
hacking-ului pleacă acasă cu toţi banii şi un laptop cu Chrome OS
bonus, în zilele următoare suma se înjumătăţeşte. Nu şi
laptopul.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News