50GB spaţiu de stocare gratuit pentru toţi cei care instalează noua aplicaţie Box pentru iOS

50GB spaţiu de stocare gratuit pentru toţi cei care instalează noua aplicaţie Box pentru iOS

Box.net, una dintre alternativele Dropbox în domeniul serviciilor de stocare online, tocmai a lansat o versiune nouă pentru aplicaţia de iOS, aducând un design de interfaţă îmbunătăţit şi funcţionalitate extinsă pe tabletele şi telefoanele Apple. Cu această ocazie, Box a anunţat că recompensează toate autentificările făcute cu noua versiune Box pentru iOS cu 50GB spaţiu de stocare gratuit, oferit atât utilizatorilor existenţi, cât şi cei care aleg să-şi creeze acum un cont de utilizator.

Lăsând la o parte oferta menită să atragă cât mai mulţi utilizatori din tabăra rivalului Dropbox, noua aplicaţie Box pentru iPhone şi iPad incorporează majoritatea tehnologiilor conţinute în aplicaţia Folders, recent achiziţionată de companie. Obţinem astfel viteză îmbunătăţită la redarea documentelor text şi funcţie de căutare ce scanează inclusiv conţinutul acestora, modul pentru vizionarea albumelor foto ce derulează  mai rapid în colecţia de imagini şi accentuează claritatea atunci când ne oprim pentru vizionare.

Colecţia de servicii Box rămâne neschimbată, doar poziţionarea a fost modificată pentru mai multă vizibilitate în interfaţă.

Pentru a beneficia de oferta promoţională cu 50GB spaţiu de stocare gratuit este nevoie doar să ne autentificăm în următoarele 30 zile în contul Box (existent sau proaspăt creat) folosind orice tabletă iPad sau iPhone pe care rulează versiunea actualizată a aplicaţiei Box. Este permisă inclusiv autentificarea succesivă a mai multor conturi de utilizator pe acelaşi dispozitiv, spaţiul de stocare disponibil fiind crescut automat pentru fiecare dintre ele. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult