Aplicaţia săptămânii: Nextgen Reader

Autor: Dorian Prodan 21.02.2015
Aplicaţia săptămânii: Nextgen Reader

Platformă software: Windows Phone

Windows Phone a reuşit să ajungă pe locul trei în topul sistemelor de operare pentru terminale mobile, însă distanţa mare care-l desparte de Android şi iOS arată destul de clar că singura şansă pentru Microsoft este doar viitorul Windows 10. Cota redusă de piaţă a dezarmat mulţi dezvoltatori software, însă acolo unde nu există suport oficial, aplicaţiile scrise de terţi reuşesc să devină opţiuni extrem de atrăgătoare, iar unul dintre cele mai bune exemple este Nextgen Reader.

Facebook şi Twitter au devenit principala sursă de ştiri pentru utilizatorii mai tineri, însă cei care doresc un control strict asupra surselor de conţinut şi un mediu izolat de restul zgomotului social media apelează încă la tradiţionalele fluxuri RSS. După dispariţia omniprezentului Google Reader, Feedly a devenit probabil cel mai bun serviciu online RSS, iar dacă dezvoltatorii nu s-au catadicsit să lanseze o aplicaţiei oficială, Nextgen Reader o înlocuieşte cu succes şi este cea mai bună aplicaţie de acest gen din Windows Phone Store.

Construită foarte îngrijit din punct de vedere grafic, Nextgen Reader respectă toate principiile de design pe care utilizatorii Windows Phone le apreciază. Interfaţa tradiţională a unui client RSS este completată de un App Bar cu scurtături rapidă pentru marcarea tuturor articolelor ca citite, reîmprospătate şi un buton de căutare, precum şi de două butoane pentru adăugarea rapidă a unui flux, respectiv pentru crearea unui Live Tile.

Nextgen Reader profită bine de mediul Windows Phone şi oferă opţiunile pe care orice utilizator le-ar aştepta. Aplicaţia permite crearea unui Live Tile pentru întreaga listă de fluxuri RSS, pentru o categorie sau pentru un flux anume. Fiecare Live Tile poate afişa numărul de ştiri necitite, titlurile şi chiar imagini de fundal.

Interfaţa poate fi şi ea particularizată în detaliu, Nextgen Reader permiţând alegerea unui fundal închis sau deschis, alegerea unei culori generale (sau preluarea temei native) sau modificarea dimensiunii fonturilor.

Cea mai bine-venită facilitate este cea de căutare în cadrul fluxurilor descărcate, aceasta fiind oferită în cadrul clientului oficial Feedly doar utilizatorilor care au achiziţionat un abonament.

Lista de recomandări este utilă, deşi uneori enervantă deoarece nu filtrează fluxurile RSS deja adăugate, şi oferă o listă cu cele mai populare surse şi o listă cu cele mai des uzitate cuvinte-cheie.

Din punct de vedere funcţional, Nextgen Reader oferă cam toate funcţiile de bază ale unui client RSS. Aplicaţia permite marcarea ca citită a unei ştiri sau a unui flux întreg (eventual în funcţie de vechime), salvarea unei ştiri importante, modificarea modului de afişare în ordinea inversă a datei, partajarea ştirii prin intermediul rutinelor interne sau ale celor integrate la nivelul sistemului de operare, descărcarea în avans a imaginilor şi păstrarea offline a unui număr specificat de ştiri.

Fluxurile RSS au mai multe moduri de afişare, începând cu liste simple şi terminând cu un mod bazat pe imagini. Ştirile efective beneficiază şi ele de o paginare elegantă care poate fi particularizată, iar lista de opţiuni suplimentare include câteva lucruri interesante precum integrarea Readability, deschiderea legăturilor externe în Internet Explorer sau deschiderea fluxurilor găzduite pe YouTube în cadrul aplicaţiilor dedicate precum MetroTube. Aplicaţia se integrează intern cu mai multe servicii externe, pe lângă cele menţionate mai figurând Pocket, Instapaper, Buffer, OneNote, Facebook, Twitter, LinkedIn şi Tumblr.

Aplicaţia Nextgen Reader poate fi descărcată din Windows Phone Store şi are un preţ de 2,99€. Aplicaţia oferă şi o perioadă de încercare pentru cei nehotărâţi. Aplicaţia este una universală şi poate fi instalată şi pe sistemele Windows 8/RT.