Apple a primit o amendă de aproape 2 miliarde de dolari din partea autorităților europene. Care este cauza

05.03.2024
Apple a primit o amendă de aproape 2 miliarde de dolari din partea autorităților europene. Care este cauza

Pe lângă lansarea de produse electronice de succes, Apple pare să se fi „specializat” și în alt domeniu: încasarea de penalizări din partea autorităților europene, din diverse cauze. Cea mai noua astfel de amendă, în valoare de peste 1,8 miliarde de euro (1,95 miliarde de dolari), a fost aplicată de Uniunea Europeană celor de la Apple din cauza limitărilor în ceea ce privește opțiunile de plată oferite pentru aplicațiile de music streaming.

Mai exact, regulile impuse de Apple producătorilor de aplicații interzic acestora direcționării utilizatorilor către metode terțe de plată, din afara App Store, când vine vorba de achizițiile in-app de conținut, servicii sau abonamente. În acest fel, aplicațiile în cauză ar putea evita plata comisionului de 30% încasat de Apple pentru toate tranzacțiile desfășurate prin App Store.

Cei de la Apple vor fi nevoiți să-și deschidă ecosistemul și să permită utilizatorilor să găsească cu ușurință aplicațiile pe care și le doresc, să plătească pentru ele prin orice metodă doresc și să le utilizeze pe orice dispozitiv își doresc.

– Margrethe Vestager, Comisar European pentru Concurență

Comisarul European Margrethe Vestager a descris comportamentul Apple în această speță drept anti-concurențial, utilizatorii de iOS fiind astfel nevoiți să plătească prețuri semnificativ mai mari pentru a accesa serviciile de music streaming decât cei de pe alte platforme. Mai mult, această abordare ar fi dus la o “degradare a experienței de utilizare”, clienții Apple fiind mereu forțați să caute, câteodată cu greutate, alternative mai ieftine din afara App Store, dezvoltatorilor de aplicații fiindu-le interzisă informarea utilizatorii despre prețurile mai ieftine din afara magazinului de aplicații Apple.

Pe lângă plata acestei amenzi, conform deciziei Comisiei Europene, cei de la Apple vor fi forțați să renunțe la acest gen de restricții, însă această obligație ar urma să fie valabilă doar în cazul aplicațiilor de streaming de muzică, după cum a declarat un purtător de cuvânt al CE pentru colegii de la The Register.

În ciuda acestei aparente limitări, Uniunea Europeană pregătește un set mult mai cuprinzători de legi care să îi împiedice pe Apple (sau pe alte companii aflate în poziții dominante) să folosească astfel de practici anti-concurențiale chiar și în afara aplicațiilor de streaming de muzică.

Mai exact, Digital Markets Act (DMA) propus de autoritățile UE va intra în vigoare începând cu 7 martie 2024 și îi va obliga pe cei de la Apple să elimine numeroase limitări din iOS pentru utilizatorii din Europa: permiterea de magazine de aplicații alternative clasicului App Store, de motoare de browsing diferite de cel impus de Apple în Safari, precum și impunerea adăugării de opțiuni de plată alternative în toate aplicațiile.

Războiul a fost pornit de Spotify

Cei de la Apple nu se feresc să arate cu degetul spre Spotify, reprezentații companiei suedeze fiind acuzați că s-au întâlnit cu oficialii Comisiei Europene de peste 65 de ori pe perioada acestei investigații.

Apple îi acuză pe cei de la Spotify că dețin monopolul pe piața europeană de streaming de muzică, cu peste 56% cotă de piață, și nu plătesc către Apple absolut nimic, în ciuda faptului că disponibilitatea pe App Store a aplicației Spotify a contribuit la acest nivel de succes.

În schimb, Spotify a răspuns că, în urma acestei decizii a Comisiei Europene, “nicio companie, nici măcar una aflată într-o poziție dominantă precum Apple, nu va mai avea puterea abuzivă de a controla cum alte companii interacționează cu clienții lor”.

Apple intenționează să facă apel împotriva deciziei Comisiei Europene, șansele unui astfel de demers fiind însă limitate, având în vedere că Digital Markets Act-ul propus de autoritățile UE va intra în vigoare în numai câteva zile.

Sursa: The Register

Urmărește Go4IT.ro pe Google News