Aşa va arăta Internet Explorer 9 (probabil)

Aşa va arăta Internet Explorer 9 (probabil)

Deşi s-a tot vorbit în ultimele luni de
Internet Explorer 9
, adevărul este că nu prea ştim mare lucru
nici despre funcţiile noi pe care le va aduce, nici despre viteza
de încărcare paginilor şi nici despre alte aspecte importante
pentru un browser. În schimb, avem acum o primă imagine din care
putem vedea cum va arată
viitoarea versiune de Internet Explorer
.

În primul rând trebuie spus că imaginea în cauză nu este
furnizată oficial de Microsoft. Este doar „scăpată” pe net de către
cei de la Microsoft Rusia. Oficial, Microsoft nu a confirmat dar
nici nu a infirmat veridicitatea imaginii.

Mergând pe ideea că imaginea este reală putem observa o

tendinţă de Chrome-izare
a lui Internet Explorer. Aşa cum face

şi Firefox 4
, Internet Explorer 9 preia de la Google
Chrome
principiul spaţiului util cât mai mare
. Din
suprafaţa browser-ului, elementele componente sunt comasate cât mai
strâns, pentru a oferi un spaţiu cât mai mare pentru site-urile
propriu-zise.


Internet Explorer 9

Din imaginea alăturată se pot observa următoarele:

  • Bara de adrese şi cea de căutare au fost unite într-una
    singură
  • Tab-urile sunt şi ele plasate alături de bara de adrese
  • Meniurile text din partea dreaptă a barei au fost înlocuite de
    butoanele: home, bookmarks şi settings
  • A dispărut bara de status (cea din partea de jos a
    ferestrei)

Per ansamblu, nu arată rău. Nu ştiu însă ce rost are butonul
Home în toată povestea. Este una din funcţiile foarte puţin
folosite, care ar putea dispărea complet.

Prima versiune beta de Internet Explorer 9 este anunţată
pentru 15 septembrie
. Atunci îl vom putea testa şi ne vom
putea face o părere mai aproape de adevăr despre ceea ce va
reprezenta noua versiune a browser-ului de la Microsoft.