Următoarea versiune Chrome îmbunătățește suportul drag-and-drop pentru upload de fișiere

04.06.2020
Următoarea versiune Chrome îmbunătățește suportul drag-and-drop pentru upload de fișiere

În timp ce utilizatorii din generația de dinaintea apariției ecranelor touch sunt mai predispuși să încarce manual fișierul dorit folosind meniul browse al Google Chrome, pentru cei obișnuiți cu dispozitive mobile simpla tragere a fișierului dorit peste zona relevantă din pagina web este practic un gest intrat în reflex. Pentru cei din urmă, frustrarea este cu atât mai mare atunci când descoperă că pagina accesată nu suportă comenzi drag-and-drop, efectul fiind deschiderea fișierului chiar în tab-ul paginii vizitate.

Un bun exemplu pentru acest scenariu este site-ul Twitter, care nu permite tragerea fișierelor pe care le dorim atașate direct în căsuța de editare text. Aici, dar și pe alte site-uri, tragerea unui fișier peste mesajul tastat în formă text sau a formularului completat duce la pierderea datelor introduse.

Începând cu versiunea Chrome 85 (disponibilă deja la stadiul experimental), Google schimbă acest comportament, fișierele trase în tab-ul curent fiind direcționate automat într-un tab nou, dacă site-ul accesat nu suportă preluarea acestora folosind comenzi drag-and-drop. Soluția nu rezolvă problema compatibilității pentru sit-urile care nu au implementată funcția drag-and-drop, dar măcar evită problema mai sus menționată.

Deși pare o schimbare minoră, modificarea amintește de separarea comenzii Back de tasta backspace în anul 2016, care a scutit utilizatorii Chrome de frustrarea pierderii textului introdus în formulare, atunci când apăsau de prea multe ori tasta backspace pentru a șterge doar o porțiune de text tastată greșit. Alternativ, utilizatorii obişnuiţi cu navigarea din tastatură, pot folosi în continuare scurtătura Alt + Săgeată stânga.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult