De ce refuză utilizatorii de iPhone să facă upgrade-ul la iOS 26

29.01.2026
De ce refuză utilizatorii de iPhone să facă upgrade-ul la iOS 26
Foto: SellCell

Conform unui nou studiu realizat de SellCell în această lună, pe un eșantion de 2000 de utilizatori adulți de iPhone din Statele Unite ale Americii, 22% dintre aceștia nu au făcut încă upgrade la sistemul de operare iOS 26, deși acesta este disponibil încă din luna septembrie a anului trecut.

Foto: SellCell

Motivul principal este lipsa de informare în privința existenței acestuia, urmat de convingerea că iPhone-ul se va actualiza automat. O altă cauză este scăderea duratei de viață a bateriei, urmată de faptul că utilizatorii pur și simplu nu doresc noul design Liquid Glass. De asemenea, oamenii sunt îngrijorați că iPhone-ul lor va deveni mai lent după actualizare.

61% dintre utilizatori nu fac actualizarea imediat, majoritatea așteptând puțin timp pentru a vedea dacă sunt raportate probleme majore. Există, de asemenea, persoane care cred că actualizarea se va face automat și altele care fac actualizarea doar când sunt obligate.

Foto: SellCell

Interesant este că doar 28% dintre cei chestionați au afirmat că nimic nu îi descurajează să utilizeze iOS 26, ceea ce înseamnă că 72% au cel puțin o preocupare în acest sens. Principala astfel de grijă este scăderea duratei de viață a bateriei, urmată de încetinirea telefonului. Iar aceste îngrijorări sunt cât se poate de nejustificate, având în vedere istoricul celor de la Apple. Urmează nemulțumirea față de aspectul sau lizibilitatea interfeței Liquid Glass, urmată de îngrijorarea că, odată actualizat telefonul, va fi dificil sau imposibil să se revină la versiunea anterioară de iOS.

Așasar, deși iOS 26 a convins deja majoritatea publicului utilizator de iPhone-uri, unele persoane sunt încă îngrijorate că actualizarea va afecta durata de viață a bateriei și performanța, în timp ce altele pur și simplu nu agreează noua interfață Liquid Glass, suficient încât să amâne acest update.

Foto: SellCell

Sursa: GSM Arena, SellCell.com

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult