Facebook pentru iOS, actualizat cu mesagerie şi Photo Sharing superioare

06.11.2012
Facebook pentru iOS, actualizat cu mesagerie şi Photo Sharing superioare

Facebook a actualizat la sfârşitul lunii august aplicaţia sa pentru platforma iOS, renunţând la motorul HTML5 în favoarea codului nativ şi reuşind să recapete astfel aprecierea utilizatorilor. Chiar dacă versiunea 5.0 duce lipsa unor facilităţi utile, cum ar fi ştergerea unor comentarii sau Like, noua aplicaţie a readus stabilitatea şi rapiditatea după care plângeau utilizatorii.

Compania a lansat ieri seară actualizarea 5.1, aceasta aducând în interiorul aplicaţiei opţiunile oferite separat în cadrul produselor înrudite Facebook Messenger şi Facebook Camera, comasând astfel totul într-un singur pachet software.

Mesageria a primit un panoul lateral în partea dreaptă, similar celui amplasat în stânga pentru setări, profiluri sau pagini. Acesta poate fi deschis cu o simplă mişcare, oferă informaţii vizibile despre activitatea online a prietenilor şi permite şi selectarea celor mai des apelaţi parteneri într-o listă de contacte favorite.

Mesagerie superioară în Facebook 5.1

Din Facebook Camera, compania a preluat opţiunile de selectare rapidă a mai multor imagini, opţiunile de editare primară (rotire şi decupare) şi aplicarea unor filtre.

Editare şi upload multiplu pentru imagini

Dacă utilizatorii iOS se pot bucura acum de un client mai puternic, cei care au preferat Android pot aştepta o actualizare similară în curând, lucrul la aceasta fiind anunţat oficial de aproape două luni.

Download App Store

Tags: