Fost angajat Microsoft, acuzat că a oferit acces la versiunile beta timpurii de Windows 8, RT şi altele

20.03.2014
Fost angajat Microsoft, acuzat că a oferit acces la versiunile beta timpurii de Windows 8, RT şi altele

Versiune nefinalizate ale diverselor produse software sau hardware care se strecoară pe sub ochii vigilenţi al producătorilor şi apar în mediul online sunt surse valoroase de informaţii, care satisfac curiozitatea viitorilor potenţiali cumpărători. Persoanele care sustrag aceste produse îşi asumă uneori însă riscuri foarte mari, aşa cum s-a convins pe propria-i piele şi un fost angajat al companiei Microsoft.

Alex Kibkalo, fost angajat Microsoft, este acuzat că a pus la dispoziţia unei persoane neautorizate din afara companiei diverse produse software care erau protejate de drepturile de proprietate intelectuală şi de politicile de confidenţialitate Microsoft. Mai exact, acesta a pus la dispoziţia unui blogger francez, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, versiuni Beta cu caracter privat ale sistemelor de operare Windows 7, Windows 8 şi Windows RT.

Angajatul, un inginer software de naţionalitate rusă care a lucrat în cadrul diviziilor Microsoft din Rusia şi Liban, nu s-a rezumat însă doar la înstrăinarea unor copii neautorizate ale unor produse software, ci a facilitat indirect sau direct pirateria.

Acesta a oferit celor interesaţi acces la kitul de dezvoltare software pentru Microsoft Activation Server, cunoscutul sistem de activare a licenţelor pentru sistemele de operare Windows şi suitele de aplicaţii Office, ceea ce a permis crearea ulterioară a diverselor aplicaţii menite se ocolească protecţia Microsoft. În plus, Alex Kibkalo a vândut şi chei de activare pentru sistemele de operare Windows Server pe eBay.

Alex Kibkalo, care a lucrat timp de şapte ani în cadrul companiei Microsoft, şi-a recunoscut faptele. Se pare că motivul acestor acţiuni este răzbunarea: acesta a primit calificative slabe în 2012 şi a fost avertizat că trebuie să le îmbunătăţească, în caz contrar urmând să fie concediat. Între timp, Alex Kibkalo a părăsit compania Microsoft şi lucrează pentru o altă companie software americană care-şi desfăşoară activitatea si pe teritoriul Rusiei. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News