Google Assistant, ajutor de nădejde pentru utilizatorii Android

05.03.2012
Google Assistant, ajutor de nădejde pentru utilizatorii Android

Google lucrează la o versiune proprie pentru Siri, asistentul cu comandă vocală pus la dispoziţia utilizatorilor de telefoane Apple iPhone 4S.

Google Assistant, ajutor de nădejde pentru utilizatorii Android

Dacă totul decurge conform planurilor, în curând utilizatorii de telefoane inteligente bazate pe sistemul de operare Android vor putea rosti termenii de căutare pentru motorul Google Search, sau pune diverse întrebări la care telefonul va comunica răspunsul cu ajutorul funcţiei de sintetizare vocală.

Google Assistant se doreşte a fi mai mult decât o aplicaţie de sine stătătoare, existând planuri pentru integrarea serviciilor sale în tot felul de aplicaţii create de terţi, adăugând astfel o modalitate interactivă, mai eficientă de interacţiune cu utilizatorul. Serviciul Assistant are de partea sa întreg arsenalul Google de resurse, compania controlând toate elementele care îi asigură funcţionalitatea: motorul de căutare Google Search pentru informaţii generale la interogările iniţiate şi serviciul Google+ pentru analiză şi rezultate personalizate cu mai mare relevanţă pentru utilizator.

Potrivit zvonurilor, Google Assistant este următorul proiect major pentru gigantul motoarelor de căutare, similar ca şi magnitudine serviciului Google+ lansat anul trecut. Din păcate prima demonstraţie practică cu serviciul Google Assistant se lasă aşteptată, compania plănuind să anunţe oficial noul produs abia către sfârşitul acestui an.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News