Google Chrome 10 beta pune performanţa pe primul loc

18.02.2011
Google Chrome 10 beta pune performanţa pe primul loc

Google Chrome 10 nu este chiar atât de departe de lansare pe cât
ne-am imagina şi iată că la scurt timp după ce am avut parte de
versiunea finală pentru
Google Chrome 9
, a venit timpul să facem cunoştinţă cu Google
Chrome 10, oferit deocamdată spre testare în versiune
beta.

Primul beta se laudă cu un motor JavaScript foarte performant,
mai rapid cu 66% în
benchmark-uri
, decât actuala versiune oficială folosită de

Chrome 9
.


Lista inovaţiilor cuprinde şi o implementare preliminară pentru
funcţia de decodare asistată de GPU a conţinutului
video, facilitate menită să reducă nivelul de încărcare al
procesorului, permiţând totodată redarea de conţinut cu rezoluţie
înaltă şi pe configuraţii echipate cu procesor mai modest.

Managerul de parole din Google Chrome a primit
o nouă funcţie de sincronizare, care permite
accesul la colecţia de parole şi de pe alte calculatoare, împreună
cu colecţia de bookmark-uri, extensii, teme pentru interfaţă şi
preferinţele de utilizator. Pentru
siguranţă deplină
, funcţia de sincronizare protejează colecţia
de parole prin aplicarea unui algoritm de criptare şi
parolă unică de acces.

Îmbunătăţiri au fost aduse şi la nivelul interfeţei din Chrome
10, mai exact meniul Settings, deschis acum in
interiorul unui tab. Pentru situaţiile în care întâmpinăm greutăţi
în găsirea unei opţiuni de configurare, meniul settings ne pune la
dispoziţie şi o funcţie integrată de căutare.
Majoritatea sub-paginilor din meniul settings pot fi accesate
direct, tastând numele acestora in caseta de adrese.


Descarcă Google Chrome 10 Beta de aici

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News