Google Chrome primește un nou instrument pentru căutarea în tab-urile active

11.12.2022
Google Chrome primește un nou instrument pentru căutarea în tab-urile active

Google Chrome permitea deja căutarea după bookmark-uri sau link-urile păstrate în istoricul de navigare, însă funcționalitatea nu era nici ușor accesibilă și nici foarte utilă pentru descoperirea rapidă a informației căutate.

Accesibilă direct din bara de adrese, noua funcție de căutare poate fi accesată punând ”@” înaintea expresiei de căutare și poate fi considerată o versiune redusă de Google Search, limitată la browserul web. Momentan, disponibilă doar pentru utilizatorii versiunii Chrome pentru PC, noua funcție este gândită mai degrabă ca un instrument pentru productivitate, care te ajută să cauți în orice pagină deschisă în web browser, fără a repeta operațiunea pentru fiecare tab în parte.

Lărgind și mai mult opțiunile, pentru orice interogare pornită cu simbolul @ sunt prezentate mai multe opțiuni de căutare, cum ar fi lista de bookmark-uri, istoricul de navigare, lista de contacte gmail și, desigur, comutarea pe Google Search.

Noua opțiune de căutare va funcționa bine doar pentru utilizatorii care permit salvarea istoricul de navigare Chrome și păstrează bookmark-uri pentru majoritatea site-urilor de care sunt interesați. În schimb, nu vei putea găsi informații despre paginile accesate în tab-uri Incognito. De asemenea, Google nu va implementa această funcție și în versiunile Chrome pentru mobil, din simplul motiv că nu ar fi la fel de folositoare.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult