Google Maps pentru Android şi iOS a fost actualizat la Material Design

06.11.2014
Google Maps pentru Android şi iOS a fost actualizat la Material Design

Google se află într-un proces rapid de actualizare a propriilor aplicaţii la noul design Material din Android 5.0, compania părând decisă să-şi schimbe complet garderoba până în clipa în care va lansa actualizările pentru terminalele Nexus. Cea mai nouă actualizare vizează aplicaţia Maps, aceasta primind un design nou nu doar pe Android, dar şi pe iOS, şi integrare OpenTable şi Uber.

Cea mai vizibilă schimbare, şi de altfel şi singura care este relevantă pentru utilizatorii români, este actualizarea interfeţei grafice. Aplicaţia foloseşte acum culori vii contrastante, spaţii albe ample, text cu vizibilitate mai bună şi animaţii sau obiecte grafice refăcute. De această actualizare urmează să beneficieze atât versiunea Android cât şi cea iOS, doar utilizatorii platformei Google urmând să se bucure însă de o integrare vizuală cu Android 5.0.

Pe lângă această cosmetizare, noul Google Maps oferă acum integrare OpenTable (doar pe teritoriul Statelor Unite) şi integrare cu serviciul de taximetrie Uber, însă acestea sunt prea puţin importante pentru utilizatorii autohtoni. Dacă veţi ajunge însă vreodată într-un oraş în care există serviciul Uber, veţi beneficia de integrare cu aplicaţia nativă şi de afişarea perioadelor estimative de sosire şi a tarifelor pentru călătoria dorită.

Aplicaţiile Google Maps pentru Android şi iOS vor fi disponibile în Google Play şi App Store în zilele următoare. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News