Internet Explorer 8 – opt de la bila neagră?

20.03.2009
Internet Explorer 8 - opt de la bila neagră?

Pentru mine Internet Explorer este un fel de TVR. Browser-ul celor de la Microsoft şi postul nostru naţional de televiziune sunt doi dinozauri care au multe lucruri în comun: au o poziţie privilegiată (unul primeşte bani degeaba de la contribuabili, celălalt a ajuns cel mai folosit browser pentru că a fost băgat pe gâtul necunoscătorilor), oferă un nivel scăzut de satisfacţie (unul ne furnizează un program plictisitor, altul are o funcţionalitate mediocră) şi ambii se luptă să-şi schimbe imaginea proastă pe care o au în ochii publicului (deocamdată, niciunul nu a reuşit).

La fel cum TVR pune la cale din când în când o campanie de imagine încercând să ne facă să uităm de Telejurnalul de la ora 20 din "Epoca de Aur", aşa şi Microsoft, speriată de concurenţă, mai scoate la câţiva ani o versiune nouă de Internet Explorer. Aseară, Microsoft şi-a luat inima în dinţi şi a lansat Internet Explorer 8. Da, 8, exact ca bila neagră de la biliard.

Internet Explorer 8

Ce aduce nou Internet Explorer 8

Înainte să mă apuc să înşir motivele pentru care Internet Explorer 8 nu are absolut nicio şansă de a mă convinge să-l folosesc, este corect să trec în revistă funcţiile noi ale acestuia, deşi le-am mai amintit cu ceva timp în urmă, când am testat varianta beta. Aşadar, cele mai importante funcţii noi pe care le oferă Internet Explorer 8 sunt:

  • suport îmbunătăţit pentru standardele Web (a trecut testul Acid2, a picat cu brio Acid3), cu Compatibility Mode
  • mult mai rapid decât Internet Explorer 7
  • securitate sporită – spun ei; în realitate, pentru a vedea un clip în format flash acum trebuie să dai două click-uri de confirmare plus unul pentru play
  • tab browsing superior – redeschiderea tab-urilor închise (Ctrl-Shift-T sau meniu de click dreapta pe orice tab)
  • tab-urile lucrează în procese separate pentru a nu compromite întreg browser-ul în cazul blocării unuia
  • address bar mai inteligent – permtie căutarea pe Google, de exemplu, completează adresa folosind şi History-ul browser-ului
  • box-ul de căutare este şi el mai bun – poate fi folosit şi pentru căutarea în pagină, oferă preview pentru rezultate, selectarea motorului de căutare se face mai uşor
  • InPrivate Browsing – nu sunt salvate niciun fel de date în acest mod
  • Accelerators – facilitarea accesului la informaţii: hărţi, definiţii, traduceri etc.
  • Web Slices – o bucată dintr-un site accesibilă oricând, fără să mai intri pe site-ul respectiv

Pe cine şi cât de mult interesează

Evident, părerile vor fi împărţite: unii vor fi încântaţi de noile facilităţi, în timp ce alţii se vor arăta complet neimpresionaţi. Ceea ce este clar, e faptul că Internet Explorer 8 este un upgrade cu adevărat major. Diferenţele dintre IE8 şi IE7 sunt mult mai mari decât cele dintre IE7 şi IE6. Noua versiune este un pas mare înainte pentru Microsoft şi încorporează multe facilităţi noi şi interesante. Întrebarea care se pune e dacă este de ajuns pentru a opri creşterea implacabilă a concurenţei.

Internet Explorer 8

Pe mine unul, ca utilizator convins de Firefox, Internet Explorer 8 nu are absolut nicio şansă de a mă câştiga de partea sa. Asta nu înseamnă că nu este un upgrade binevenit. Este mult mai bun ca IE7, dar nu suficient de bun pentru a-mi oferi aceeaşi funcţionalitate pe care o am în Firefox cu extensiile sale. Din punctul meu de vedere, Internet Explorer 8 este neinteresant.

Scopul imediat la noii versiuni ar trebui să fie acela de a opri migrarea propriilor utilizatori către alte browsere, de a-i convinge că găsesc tot ce au nevoie în Internet Explorer. Dar oare reuşeşte? Să luăm ca exemplu doar faptul că foarte multe site-uri sunt incompatibile şi vor fi afişare incorect. Este acesta un motiv destul de important pentru a schimba browser-ul? Cu siguranţă da!

Internet Explorer 8

Ca să-ţi faci o idee de gravitatea situaţiei, poţi consulta lista de site-uri incompatibile cu Internet Explorer 8. Sunt peste 2.400 de site-uri, printre care microsoft.com, google.com, yahoo.com şi altele.

Acestea fiind spuse, Internet Explorer 8 este un update care trebuie încercat. Nu-ţi face griji, Microsoft se va asigura că-l vei încerca, ţi-l va instala prin automatic updates. Asta cu condiţia să nu ai Windows 7, ca mine. Dintr-un motiv bizar, deşi versiunea RC1 de Internet Explorer 8 este preinstalată în Windows 7, varianta finală nu poate fi instalată şi pe acest sistem (cel puţin deocamdată).