Internet Explorer 9 va avea o interfaţă nouă

Internet Explorer 9 va avea o interfaţă nouă

Cei de la Microsoft au fost întotdeauna buni la dezvoltat de
interfeţe noi, care ulterior au fost adoptate şi de alte aplicaţii
software. În prezent, la modă printre aplicaţiile Microsoft este
ribbon-ul, introdus iniţial de suita Office 2007. Se pare însă ca
interfaţa lui
Internet Explorer 9
va fi scutită de ribbon.

Imaginile de mai jos provin de pe un site chinezesc care susţine
că avem de-a face
un preview
al interfeţei de care Internet Explorer 9 va
beneficia. Aceasta este datată chiar aprilie 2010. Cu alte cuvinte,
exact aşa ar arăta în prezent, până la finalizarea interfeţei
putând surveni diverse modificări.


Internet Explorer 9

Cuvântul ce caracterizează cel mai bine noua interfaţă
este minimalist
. Cum se poate vedea din prima imagine, nu
există decât o singură bară în partea superioară a ferestrei. Au
fost eliminate atât celelalte toolbar-uri, cât şi Titlebar-ul
ferestrei. Toate acestea pentru a maximiza spaţiul de afişare al
paginilor web.

În a doua imagine se poate vedea că forma compactă a barei din
prima imagine se transformă după ce dai click. Astfel, devin
vizibile toate funcţiile, de la bara de adrese, la funcţia de
căutare şi lista site-urilor favorite.


Internet Explorer 9

Din păcate, nu avem nici un argument care să dovedească faptul
că aceste imagini sunt reale, iar Internet Explorer 9 va arată
astfel. Pe de altă parte, nu avem nici aspecte suficient de
dubioase care să ne facă să credem că avem de-a face cu un
fals.

La această oră nu se cunosc nici facilităţile noi pe care
Internet Explorer 9 la va aduce, nici data lansării. Se ştie doar
că, aşa cum era normal, suportul pentru standardele web şi
viteza de încărcare a paginilor vor fi îmbunătăţite
.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News