iOS 17: ce aduce următorul upgrade major de software pentru iPhone. Lista telefoanelor compatibile

06.06.2023
iOS 17: ce aduce următorul upgrade major de software pentru iPhone. Lista telefoanelor compatibile

iOS 17 va fi lansat la toamnă, iar Apple a dezvăluit noutățile pe care noul sistem de operare le va oferi. Iată care sunt cele mai importante:

  • Noul iOS 17 vine cu destul de multe schimbări, în ciuda faptului că zvonurile inițiale despre acesta sugerau că va fi mai degrabă un update de stabilitate. Majoritatea schimbărilor sunt însă la nivelul aplicațiilor Apple, nu la modul general de a folosi telefonul alături de aplicațiile din App Store.
  • Utilizatorii de iPhone vor putea în iOS 17 să își configureze o fotografie care se sincronizează prin iCloud și este afișată automat pe telefoanele contactelor, atunci când îi suni. Este o funcție interesantă, dar care poate să ducă la abuzuri rapid. De asemenea, utilizatorii de iPhone pot face acum schimb de contacte doar apropiind telefoanele unele de celelalte, prin funcția NameDrop.
  • AirDrop primește de asemenea un upgrade major. Dacă începi un transfer prin el, dar dispozitivele se deconectează, transferul va continua prin iCloud, prin intermediul unei conexiuni la internet.
  • O funcție mai puțin importantă în Europa, dar importantă în SUA, este cea care transcrie în format text căsuța de mesaje vocale.
  • iMessage primește de asemenea câteva upgrade-uri, precum acces la cele mai folosite funcții rapide, precum trimiterea de fotografii sau clipuri video. Mesajele vocale primesc de asemenea transcrieri în format text, pentru momentele în care nu poți să le redai.
  • Funcția de decupare a subiecților cu AI este acum mai avansată și permite realizarea de sticker-e pe care le poți trimite cu oricare aplicație care oferă suport pentru acestea. De asemenea, poți crea sticker-e animate decupând subiecții din clipuri video.
  • Face Time primește reacții 3D pe baza gesturilor pe care le faci, aplicația ajunge și pe Apple TV și poți lăsa un mesaj video, în cazul în care cineva a ratat apelul.
  • Cea mai mare schimbare de interfață vine prin modul StandBy, care permite afișarea orei, unei fotografii, a calendarului sau player-ului de muzică, atunci când telefonul nu este în uz. Practic, devine un soi de ecran inteligent, similar cu Google Home.
  • Widget-urile din meniurile iPhone primesc acum și funcții interactive. Nu mai trebuie să intri în aplicația widget-ului pentru a modifica anumiți parametri, precum pornirea sau oprirea unui bec inteligent, sau bifarea unui reminder.
  • Tastatura Apple primește predicții mai bune și posibilitatea de a completa cuvinte sau propoziții cu ajutorul tastei Space. Astfel, poți accelera scrisul de mesaje pe mobil.
  • Safari primește posibilitatea de a crea profiluri diferite pentru muncă sau viața privată, putând avea diverse conturi logate pe fiecare în parte.
  • Apple Maps abia acum primește posibilitatea de a descărca hărți online, altegând o zonă de pe hartă pentru a putea fi folosită atunci când nu ai o conexiune la internet. De asemenea, Apple Maps începe să integreze stații de încărcare pentru mașini electrice, pentru a putea crea trasee pe baza proximității de acestora.
  • Siri renunță la „Hey”, putând acum da comenzi direct prin numele asistentului virtual.
  • În cele din urmă, o nouă aplicație numită Journal, va permite utilizatorilor să țină un jurnal al activităților pe care le fac, cu fotografii și imagini, asemeni unui jurnal personal.

Primul beta public al lui iOS 17 va fi disponibil din luna iulie, pentru cei care vor să îl testeze pe dispozitivele personale.

Lista dispozitivelor compatibile cu iOS 17

Odată cu lansarea noului iOS 17, Apple scoate de pe lista de dispozitive cu suport software activ modelele iPhone 8, 8 Plus și iPhone X. Iată lista completă de telefoane care vor primi upate-ul:

  • iPhone 14
  • iPhone 14 Plus
  • iPhone 14 Pro
  • iPhone 14 Pro Max
  • iPhone 13
  • iPhone 13 mini
  • iPhone 13 Pro
  • iPhone 13 Pro Max
  • iPhone 12
  • iPhone 12 mini
  • iPhone 12 Pro
  • iPhone 12 Pro Max
  • iPhone 11
  • iPhone 11 Pro
  • iPhone 11 Pro Max
  • iPhone XS
  • iPhone XS Max
  • iPhone XR
  • iPhone SE (generația a 2-a și mai noi)
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult