Îţi porneşte greu Firefox? Iată ce poţi face să pornească mai repede

Îţi porneşte greu Firefox? Iată ce poţi face să pornească mai repede

Pe lângă toate calităţile şi extensiile pentru care îi suntem
recunoscători, Firefox are şi unele probleme. De cele mai multe
ori, acestea se concretizează într-un consum mare de resurse, o
pornire greoaie şi/sau o funcţionare în general lentă. Pentru unele
din problemele lui Firefox există bătrânescul „ac de cojoc”. În
acest caz, putem găsi soluţii pentru situaţiile în care Firefox
porneşte greu.

Când instalezi prima oară Firefox sau îl instalezi de la zero
după o reinstalare de sistem, acesta zburdă. Abia după un timp
realizezi că a început să se mişte mai greu. E logic, deci, să
pornim de la premisa că ceva ce am făcut pe parcurs duce la
problema enunţată.

În timp ce noi navigăm nevinovaţi pe Internet, Firefox lucrează
şi strânge diverse date. Acestea sunt, de obicei, de vină pentru
rularea şi pornirea greoaie a browser-ului de la
Mozilla
.

Mă voi referi pe parcursul acestui articol la cauzele principale
ale deschiderii lente a lui Firefox şi la posibilele soluţii pentru
fiecare cauză în parte.

Extensiile, îngeri şi demoni

Probabil suntem cu toţi de acord că principalul atu al lui
Firefox este reprezentat de extensii. Ele sunt cele ne permit să-l
modelăm după cum ne convine. Tot ele sunt însă una din
principalele cauze pentru care Firefox îşi pierde „forma
fizică”
.

Cu cât avem mai multe extensii instalate, cu atât Firefox are
mai multă treabă în fundal. Cu atât porneşte mai greu şi cu atât
răspunde mai greu la comenzi, în general.

Nu toate extensiile consumă aceleaşi resurse şi nu există
nicăieri o listă care să-ţi spună ce extensii să eviţi. Asta îţi
dai seama în timp, din experienţă.

O primă idee preventivă ar fi să limitezi numărul de extensii la
strictul necesar. Apoi, dacă tot ai zeci de extensii instalate şi
te gândeşti să le dezinstalezi pe cele care-ţi îngreunează
browser-ul, nu ai decât să le iei pe încercate: dezactivezi una şi
restartezi browser-ul. Dacă observi o îmbunătăţire, e logic că
extensia respectivă era vinovată. Această tactică o poţi aplica şi
când ţi se blochează Firefox şi nu ştii precis ce extensie este
vinovată.

Prea mult History dăunează

Un alt motiv pentru care Firefox devine greoi, este cantitatea
prea mare de informaţii salvate. Şi mă refer aici, în primul rând,
la History-ul browser-ului.

Firefox

Aceasta se rezolvă simplu, cu ajutorul funcţiei Clear
Recent History
pe care o găseşti în meniul Tools sau o
deschizi direct apăsând combinaţia de taste CTRL+SHIFT+DEL. Acolo
alegi perioada pentru care se face curăţenia (ultima oră, ultima zi
etc.) şi informaţiile care vor fi şterse.

Bookmark-uri

Şi bookmark-urile pun umărul la obosirea lui Firefox, în special
dacă sunt prezente într-un număr mare. Mai ales de la versiunea 3,
de când Firefox ţine într-o bază de date Bookmark-urile şi
History-ul, acestea pot influenţa negativ performanţa
browser-ului.

Poţi renunţa la bookmark-urile din browser, în favoarea
unui serviciu de bookmark-uri online
. Delicious este unul
dintre cele mai populare servicii de acest fel, însă nu şi
singurul.

Tab-uri şi sesiuni

Timpul de pornire este influenţat şi de numărul de site-uri ce
sunt încărcate când deschidem browser-ul. Mulţi dintre noi optăm
pentru salvarea sesiuni şi redeschiderea tab-urilor care erau
deschise în momentul opririi browser-ului.

Dacă atunci când închidem browser-ul avem deschise zeci de
tab-uri, este absolut normal ca Firefox, la următoarea pornire, să
stea ceva până le reîncarcă pe toate. Aici ţine de obişnuinţa
fiecăruia. Unii stau tot timpul cu multe tab-uri deschise şi
atunci, automat, se mişcă şi browser-ul mai greu.

Defragmentare

Ca şi la harddisk-uri, baza de date a funcţiei Places din
Firefox, cea care conţine bookmark-urile şi History-ul, poate fi
defragmentată. Pentru asta se poate apela la extensia
Vacuum
Places Improved
.

Această extensie poate fi configurată să realizeze automat
defragmentarea, la un anumit interval. Nu trebuie să se facă foarte
des, o defragmentare la 30 de porniri este suficientă.

Firefox

Profil compromis

Uneori, când nicio altă soluţie nu dă roade, trebuie să „tăiem
răul de la origine”. Adică de la profilul folosit. Acest profil
conţine toate datele folosite de-a lungul timpului de Firefox,
inclusiv setări ale extensiilor dezinstalate. La un anumit moment,
acesta ajunge să fie prea mare şi să stea la cauza pornirii rapide
a lui Firefox.

În acest caz, o poţi lua de la zero fără să reinstalezi
browser-ul propriu-zis. Poţi folosi manager-ul de profiluri al lui
Firefox pentru a crea un profil nou şi a-l şterge pe cel
vechi
. Pentru a deschide manager-ul de profiluri scrii
„firefox -p” (fără ghilimele) în căsuţa Run din Windows şi dai
Enter.

Firefox

Noul profil nu va conţine niciuna din setările celui vechi. Vei
pierde atât extensii, cât şi History respectiv bookmark-uri.

Firefox în memorie

Dacă toate aceste „soluţii cinstite” nu ţi se par suficiente,
poţi apela la un mic truc. Programul Firefox
Preloader
încarcă în memoria sistemului anumite componente ale
browser-ului
, astfel încât acesta să pornească mai repede
decât în mod obişnuit. Diferenţa de viteză la pornire este chiar
vizibilă.

Viteza de pornire şi de rulare a browserelor web nu mai trebuie
să fie o condiţie a utilizatorilor, ci mai mult un compromis făcut
pentru o funcţionalitate ridicată. Dacă vrei un browser cu foarte
multe funcţii, trebuie să accepţi compromisul unei rulări mai
greoaie. Asta nu înseamnă însă, că nu ai dreptul de a încerca tot
ce ştii pentru a-ţi optimiza browser-ul preferat.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News