Microsoft a oprit instalarea Windows 10 October 2018 Update pentru anumite PC-uri

04.10.2018
Microsoft a oprit instalarea Windows 10 October 2018 Update pentru anumite PC-uri

Inevitabil, decizia Microsoft de a lansa Windows 10 October 2018 Update fără a trece mai întâi prin etapa Preview a pus testarea pentru eventuale bug-uri şi probleme de compatibilitate în seama utilizatorilor obişnuiţi, care au ales să instaleze la cerere noua versiune de Windows 10.

Din motive uşor de intuit, Microsoft a anunţat de la bun început că va întârzia cu o săptămână distribuirea la scară largă a noii versiuni Windows, prin serviciul Windows Update. Între timp, Microsoft a confirmat cel puţin o problemă de compatibilitate cu seria de drivere Intel Display Audio, care induc „încărcarea excesivă a procesorului de sistem şi reducerea autonomiei bateriei”. Până la găsirea unei soluţii, dispozitivele incompatibile (PC-uri echipate cu procesoare Intel Core 6th gen) sunt blocate automat la pornirea aplicaţiei pentru instalare.

O altă problemă strecurată în Windows10 October 2018 Update porneşte de la un patch numit KB4100347, opţional pentru versiunea anterioară de Windows 10. Patch-ul care conţine o actualizare de microcod menită să remedieze vulnerabilitatea Spectre Variant 2 recent semnalată are efecte nedorite asupra PC-urilor care folosesc platforma Intel Broadwell-E, cauzând ignorarea setărilor pentru overclocking aplicate de utilizatori. Soluţia ar fi aplicarea unor actualizări de BIOS pentru placa de bază care să redea compatibilitatea cu noua versiune de microcod Intel, sau dezinstalarea manuală a pach-ului de securitate buclucaş. Însă cum acesta a fost deja integrat cu sistemul de operare, utilizatorii au de ales între a aştepta după actualizări de bios sau revenirea la build-ul Windows 10 folosit anterior.

Indiferent de problemele apărute, Microsoft pare că va merge mai departe cu planul de a distribui Windows 10 October 2018 Update prin intermediul Windows Update, oprind temporar instalarea doar pentru sistemele care folosesc componente incompatibile.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult