Microsoft Copilot este acum disponibil și pe Windows 10. Deocamdată rămâne în faza de testare

22.11.2023
Microsoft Copilot este acum disponibil și pe Windows 10. Deocamdată rămâne în faza de testare

Microsoft aduce funcția Copilot și pe Windows 10. Deocamdată, funcția bazată pe inteligența artificială va fi disponibilă doar sub forma unei versiuni de test.

Microsoft le permite utilizatorilor Windows 10 să încerce funcția Copilot, care anterior era disponibilă doar pentru sistemul de operare Windows 11. Compania anunțat săptămâna trecută că funcția Copilot va ajunge și pe Windows 10, iar acum există o versiune Release Preview a sistemului de operare disponibilă pentru testere cu Copilot integrat în mod nativ.

Versiunea pentru Windows 10 a lui Copilot funcționează foarte asemănător cu modul în care o face pe Windows 11, având un buton în partea dreaptă a barei de activități care vă permite să deschideți chatbot-ul bazat pe inteligența artificială pentru a răspunde la întrebări și a genera text. Există câteva diferențe în funcții, deoarece unele dintre abilitățile sau acțiunile disponibile în Windows 11 nu există în Windows 10.

Utilizatorii versiunilor Home sau Pro ale Windows 10 ce se află în canalul Release Preview pot testa Copilot. Probabil că vor mai trece câteva săptămâni până când toți utilizatorii Windows 10 din piețele acceptate să primească această nouă funcție.

Microsoft și-a schimbat abordarea când vorbim despre Windows 10, cu doi ani rămași până când va înceta suportul pentru această versiune a sistemului de operare. Microsoft spune că face „investiții suplimentare” în Windows 10 și că ar putea exista mai multe funcții AI în viitor. Totuși, Microsoft spune că încă nu va face actualizări majore la Windows 10.

Nu ar trebui să ne surprindă faptul că Microsoft aduce asistentul Copilot și pe Windows 10. În definitiv, rămâne extrem de popular printre utilizatori, mai ales în contextul în care oamenii nu s-au înghesuit să facă trecerea la Windows 11.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult