Microsoft Cortana va putea asigura ghidare vizuală pentru navigarea setărilor Windows 10

12.10.2017
Microsoft Cortana va putea asigura ghidare vizuală pentru navigarea setărilor Windows 10

Încă aflată la stadiul de testare, funcţia Cortana Follow Me ar putea fi de mare ajutor utilizatorilor Windows 10 mai puţin experimentaţi, oferind ghidare vizuală pentru configurarea dispozitivelor şi alte activităţi.

După ce în prima jumătate a acestui an Microsoft a demonstrat cum poţi configura un PC Windows 10 folosind nimic altceva decât instrucţiuni vocale şi asistentul Cortana, următorul pas pare să fie implementarea unui sistem de ghidare vizuală în care utilizatorii solicită ajutor pentru activitatea dorită iar Cortana răspunde oferind instrucţiuni pas-cu-pas.

Asemănătoare funcţiei de ghidare vizuală demonstrată cu Windows Vista în anul 2007, noua implementare asistată de Cortana va fi disponibilă odată cu versiunea Windows 10 Fall Creators Update, aşteptată pentru lansare oficială chiar de săptămâna viitoare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult