Microsoft Office 2016 Public Preview este disponibil pentru descărcare

Autori: Dorian Prodan, Liviu - Andrei Mihai 05.05.2015
Microsoft Office 2016 Public Preview este disponibil pentru descărcare

La jumătatea lunii martie a acestui an, Microsoft a anunţat că suita de aplicaţii Office 2016 este disponibilă pentru testarea în mediu business, compania încercând astfel să obţină impresiile clienţilor importanţi înainte de lansarea din a doua jumătate a acestui an. După o lună şi jumătate, Office 2016 Preview este disponibil şi pentru utilizatorii obişnuiţi care folosesc platforma Windows.

În cadrul conferinţei Ignite, managerul Satya Nadella a anunţat că pachetul Office 2016 Public Preview este disponibil tuturor utilizatorilor Windows interesaţi, aceştia putând testa astfel în avans viitoarele versiuni ale aplicaţiilor Word, Excel, PowerPoint şi Outlook. Testarea versiunii Public Preview nu necesită utilizarea unui cont Office 365, însă necesită dezinstalarea versiunii curente Office 2013 deoarece aceste două pachete de aplicaţii nu pot coabita pe acelaşi sistem.

Printre noutăţile interesante din Office 2016 Public Preview se regăsesc integrarea mai bună cu serviciile online, apariţia unui sistem de colaborare în timp real şi apariţia aşa-numitelor Smart Applications.

Office 2016 va oferi posibilitatea accesării unui document de pe orice alt sistem sau terminal pe care utilizatorul este autentificat deoarece datele vor fi salvate online în mod implicit. Cei care nu doresc aşa ceva vor putea reveni oricând la modul tradiţional de lucru. Outlook va folosi această integrare cu serviciul de stocare OneDrive şi pentru păstrarea ataşamentelor de mari dimensiuni, destinatarii urmând să primească doar o legătură Web pentru descărcarea fişierelor fără a mai fi obligaţi să-şi aglomereze inutil Inbox-ul local sau cel de pe server-ul de email.

Colaborarea în timp real, cunoscută deja de la Office Online sau Google Docs, îşi va face loc şi în cadrul aplicaţiilor desktop. Utilizatorii vor putea inspecta astfel editările anterioare făcute de către ceilalţi utilizatori şi vor vedea în timp real modificările pe care ceilalţi le fac în fişier curent deschis. În acest moment, implementarea este însă limitată doar la Word 2016, iar utilizarea funcţiei necesită autentificarea cu un cont Office 365.

În final, Smart Applications va permite extinderea funcţiilor de bază ale aplicaţiilor. Două exemple ar fi Tell Me, un nou instrument de căutare, şi Clutter, un instrument deja anunţat care permite organizarea inteligentă a contului de email.

Utilizatorii interesaţi de Office 2016 Public Preview îl pot descărca fie direct de pe pagina Microsoft, fie din contul de Office 365, unde pachetul este accesibil în secţiunea Language and install options / Additional install options / Office Preview.

Tags: