Microsoft Worldwide Telescope concurează cu Google pe cer

13.05.2008
Microsoft Worldwide Telescope concurează cu Google pe cer

Deja nu mai e o noutate. În orice domeniu se angajează Google, la scurt timp (sau mai mult timp în unele cazuri) îşi fac apariţia pe rând Microsoft şi Yahoo!. De data aceasta este vorba de un program care le va permite utilizatorilor să admire cerul.

Programul se numeşte Worldwide Telescope şi va fi concurent direct cu Google Sky, aplicaţie lansată în august 2007. Worldwide Telescope va avea la bază datele furnizate de mai multe telescoape spaţiale printre care Hubble al celor de la NASA.

Conform declaraţiilor făcute chiar de Bill Gates în cadrul unui discurs ţinut la Jakarta, datele obţinute de la telescoapele spaţiale sunt foarte complexe, misiunea celor de la Microsoft fiind să le facă, pe cât posibil, uşor accesibile utilizatorilor.

În prezent Worldwide Telescope este în lucru, urmând să fie lansat la finalul lunii.

Cerul vazut de Google

Urmărește Go4IT.ro pe Google News