Noutăţile din iOS 7 Beta 1 apar în primele înregistrări video

11.06.2013
Noutăţile din iOS 7 Beta 1 apar în primele înregistrări video

La scurtă vreme după ce Apple a prezentat schimbările prin care va trece sistemul său de operare iOS 7, compania a lansat şi prima versiune Beta a acestuia. Disponibil doar dezvoltatorilor software înregistraţi, această versiune Beta nu este la îndemâna oricărui utilizator, însă cei interesaţi pot vedea despre ce este vorba în primele secvenţe video apărute online.

Clauzele Apple interzic dezvoltatorilor software să prezinte produsele software Beta, compania încercând să nu creeze o imagine nesatisfăcătoare din cauza unui software nefinalizat, însă acest lucru nu a împiedicat câţiva utilizatori să prezinte deja câteva din aspectele pe care Apple le-a menţionat prea puţin sau le-a ignorat în cursul prezentării de aseară.

Trebuie subliniat că aceasta este prima versiune Beta pentru iOS 7, până la lansarea din toamnă putând surveni diverse modificări.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News