Poate PC-ul tău să ruleze Windows 11? Cerințele de sistem finale

28.08.2021
Poate PC-ul tău să ruleze Windows 11? Cerințele de sistem finale

Microsoft a finalizat după câteva săptămâni de teste și analize ale platformelor hardware mai vechi, lista de cerințe de sistem oficiale pentru Windows 11. Acestea nu sunt foarte ridicate, sistemul de operare urmând să ruleze pe dispozitive precum tablete, până la sisteme performante de gaming sau productivitate, însă hardware-ul compatibil nu s-a schimbat foarte mult de la ultimele vești oficiale. Se pare că procesoarele recomandate rămân cele din generațiile Intel și AMD din generațiile mai noi.

Windows 11 nu are cerințe ridicate de sistem, dar nu toate componentele vor fi compatibile

Lista cerințelor de sistem nu este tocmai lungă și nici complicată. Necesită un procesor la 1 GHz pe 64 biți, 4 GB RAM și 64 GB stocare pentru instalare (probabil că sistemul ocupă mai puțin de atât). Totuși, cerința compatibilității cu TPM 2.0 rămâne valabilă, ceea ce înseamnă că multe procesoare mai vechi rămân în urmă.

  • Procesor: 1 GHz, 64-bit
  • RAM: 4 GB
  • Stocare: 64 GB
  • Securitate: TPM 2.0 (Trusted Platform Module)

Microsoft a anunțat însă că o parte dintre procesoarele Intel din generația a șaptea, Kaby Lake, vor fi însă compatibile. Este vorba despre modelele Intel Core X, platforma enthusiast, alături de modelele profesionale Xeon W din acea generație și modelul Core i7-7820HQ, folosit pe Microsoft Surface Studio 2.

Procesoarele de la AMD din gama Ryzen 1000 nu sunt compatibile cu Windows 11, pentru că nu includ TPM 2.0, însă toate modelele de la seria 2000 în sus vor funcționa. De altfel, orice procesoare Intel și AMD mai vechi, nu vor fi oficial compatibile.

Poți instala Windows 11 și pe sisteme „incompatibile”

Microsoft spune că TPM 2.0 este necesar atât pentru a asigura securitatea sistemelor, cât și pentru a îmbunătăți stabilitatea. Conform companiei, sistemele Windows 11 cu procesoare fără TPM 2.0 au avut cu 52% mai multe crash-uri de kernel față de cele cu TPM 2.0.

Totuși, Windows 11 va putea fi instalat și pe procesoare considerate incompatibile, însă nu prin upgrade oficial prin Windows Update. Cei care instalează Windows 11 printr-un stick USB creat folosind Media Creation Tool vor putea să instaleze sistemul de operare fără probleme. Totuși, Microsoft nu recomandă asta. O alternativă ar fi folosirea versiunii de test Windows 11 Insider, care nu necesită TPM 2.0.

Pentru a verifica compatibilitatea PC-urilor și pentru a oferi informații mai detaliate despre motivul pentru care un sistem nu ar fi compatibil cu Windows 11, Microsoft va lansa în curând o nouă versiune a aplicației PC Health Check. Aceasta va explica mai clar ce îi lipsește sistemului testat pentru a putea instala noul sistem de operare.

surse: Gizmodo, Microsoft, ZDNet

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult