Samsung va lansa noua versiune Bixby 2.0 împreună cu Galaxy Note 9

Samsung va lansa noua versiune Bixby 2.0 împreună cu Galaxy Note 9

Aşteptat în a doua jumătate a acestui an, Galaxy Note 9 ar urma să fie livrat împreună cu o versiune mult îmbunătăţită a asistentului digital Bixby.

Dezvoltat într-un centru special înfiinţat de Samsung pentru studierea tehnologiilor de inteligenţă artificială, noul Bixby 2.0 ar urma să dispună de capabilităţi pentru comunicare în limbaj natural. Asta înseamnă că utilizatorii vor putea „vorbi” asistentului Bixby ca şi cum ar fi o persoană reală, folosind fraze şi propoziţii a căror semnificaţie este interpretată de sistemul AI. Alte optimizări aduse funcţiei de recunoaştere vocală ar trebui să îmbunătăţească timpul de răspuns şi toleranţa la zgomotul ambiant.

Însă Bixby 2.0 este pentru Samsung şi o poartă de intrare către o altă nişă de piaţă foarte profitabilă, rezervată accesoriilor inteligente de purtat, unde Google, Apple şi Amazon obţin deja cifre de vânzări impresionante. Potrivit zvonurilor, Samsung va dezvălui Galaxy Note 9 alături de un dispozitiv Smart Speaker gestionat de asistentul Bixby 2.0.

Compania plănuieşte să integreze Bixby şi pe alte dispozitive electronice şi electrocasnice precum televizoare inteligente, frigidere (SmartHub este deja compatibil cu Bixby) şi dispozitivele din gamele SmartThings şi ARTIK. Acestea vor putea fi controlate prin comenzi vocale, vor primi funcţii speciale datorită asistentului virtual şi vor putea probabil să intereacţioneze între ele.

Din păcate, pentru informaţii concrete despre capabilităţile lui Bixby 2.0 va trebui să aşteptăm evenimentul oficial de lansare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult