Serviciul de navigaţie GPS şi informare rutieră Waze a fost achiziţionat de către Google

Autor: Dorian Prodan 12.06.2013
Serviciul de navigaţie GPS şi informare rutieră Waze a fost achiziţionat de către Google

După ce s-a zvonit iniţial că se află pe lista achiziţiilor Facebook, popularul serviciu de navigaţie GPS şi cartografie Waze a fost achiziţionat de către Google, care intenţionează să folosească unele din facilităţile şi datele oferite de acest serviciu în cadrul Google Maps.

Pentru cei care n-au mai folosit Waze, aplicaţia oferă hărţi proprii pentru navigaţie, însă principalul avantaj al acesteia este colaborarea dintre membrii serviciului. Utilizatorii pot semnaliza aglomerările de trafic, radarele, camerele video, echipajele de poliţie, accidentele şi obstacolele periculoase de pe drum, aceste informaţii fiind împinse către ceilalţi utilizatori din zonă şi permiţându-le să evite problemele cu ajutorul acestui sistem de monitorizare în timp real.

Google va folosi informaţiile oferite de Waze pentru a îmbunătăţi serviciile oferite de serviciul său Maps, în timp ce Waze va beneficia de integrarea cu serviciile de căutare Google. Nu a fost specificată încă migrarea proaspetei achiziţii către hărţile oferite de Google Maps, însă această schimbare este previzibilă şi ar fi benefică deoarece, cel puţin în cazul României, acoperirea Waze este destul de slabă.

Conform Google, compania israeliană Waze va funcţiona independent, cel puţin în viitorul apropiat. Managerul Waze a declarat că această achiziţie a fost aleasă în locul listării la bursă deoarece compania preferă să se concentreze pe dezvoltarea produsului în locul goanei după performanţe financiare.  Suma  tranzacţiei nu a fost dezvăluită, surse din interiorul companiei afirmând că aceasta se ridica la circa 1,3 miliarde de dolari.

Tags: