Skype primeşte translator universal pentru apelurile de voce

13.05.2015

Perfecţionat de-a lungul ultimelor 6 luni cu ajutorul unui grup restrâns de utilizatori, noul translator universal pentru apeluri de voce poate fi încercat acum de toţi utilizatorii Skype.

Prezentă într-o versiunea modificată a aplicaţiei Skype pentru Windows 8, funcţia Skype Translator permite traducerea în timp real a conversaţiilor purtate între parteneri care vorbesc limbi diferite, cuvintele traduse fiind redate în formă text sau rostite cu ajutorul sintetizatorului vocal.

Disponibilă pentru download fără a mai solicita înrolare în programul de testare, noua versiune Skype Preview suportă interpretarea în timp real a conversaţiilor purtate între vorbitori de limbă engleză, spaniolă, italiană şi mandarină. Îmbunătăţită prin contribuţia utilizatorilor înrolaţi în programul iniţial de testare, funcţia Skype Translator funcţionează acum suficient de bine pentru a permite conversaţii inteligibile, folosind orice combinaţie între limbile suportate.

Pentru a încerca noul Skype Translator avem nevoie de un PC cu sistem Windows 8 sau Windows 10, aplicaţia putând fi descărcată gratuit din magazinul Windows Store. Momentan, nu este clar dacă Microsoft va integra această funcţionalitate şi în versiunile Skype pentru Android şi iOS, respectiv Windows 7.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult