Soft-uri pentru conversie video

Autor: Marian Ioncea 24.01.2007
Primul impediment

Primul inpediment

Aproape toate telefoanele de ultimă generaţie sunt dotate cu un player video. Cu toate acestea, chiar dacă avem un card de memorie cu o capacitate mare, nu putem vedea un film fără să îl modificăm. În continuare voi prezenta mai multe programe cu ajutorul cărora putem face conversia necesară pentru vizionarea filmelor pe telefonul mobil.

Noţiuni de bază

Nu toate programele pentru codare video suportă formatul destinat telefoanelor mobile (3GP, 3GP2, 3G2), iar din programele dedicate nu toate oferă posibilitatea folosirii unei rezoluţii mai mari. Pot spune că am fost destul de dezamăgit în clipa în care am aflat că programele aşa zise profesionale nu oferă posibilitatea de a edita sau coda corespunzător filmuleţele pentru telefonul mobil.

În cazul în care suntem obişnuiţi să folosim un program dedicat cum este Adobe Premiere sau Pinnacle Studio, de la capturile făcute cu camera video clasică, va trebui să instalăm şi un progrămel pentru a transforma fişierele video făcute cu telefonul într-un format recunoscut şi de aceste programe.

ImTOO 3GP Video Converter

Acum normal, după conversia făcută cu program gratuit putem să vedem filmuleţele liniştiţi pe calculator sau DVD player, dar nu le putem edita. Dacă vreţi să scoateţi o secvenţă sau să alipiţi două filmuleţe, programele scumpe profesionale vă pot ajuta dacă doriţi să editaţi aceste filmuleţe. Dacă dorim doar să transformăm fişierele 3GP, formatul cel mai răspândit printre telefoanele mobile, avem mai multe posibilităţi: putem folosi programe care sunt licenţiate şi trebuie cumpărate, dar şi programe care sunt gratuite. În rândurile următoare vă voi prezenta programe din ambele categorii.

ImTOO 3GP Video Converter 3 ImTOO 3GP Video Converter

Cu ajutorul acestui program putem să facem mai multe tipuri de conversii, nu neapărat în formatele compatibile cu telefonul. Interfaţa este destul de intuitivă şi simlu de utilizat, mai ales deoarece oferă suport drag & drop. Într-adevăr este un progam care necesită licenţă, în momentul testării programului preţul afişat pe siteul oficial fiind 29$, dar oferă destule obţiuni pentru reducerea numărului de frame-uri, a bit rate-ului sau sau modificarea rezoluţiei.

Aşa cum se întâmplă cu majoritatea programelor de conversie video şi acesta are cerinţe minime privind platforma pe care este instalat, în cazul de faţă fiind un procesor de 750 Mhz, iar timpul necesar convesiei este direct proporţional cu durata filmului şi calitatea iniţială. Trebuie menţionat că un sistem achiziţionat cu doi, trei ani în urmă poate face conversie fără probleme, acesta fiind destul de puternic pentru a putea rula orice program de conversie sau captură. Programul poate fi descărcat gratuit şi folosit pe perioada de trial cu toate opţiunile. Fişierele rezultate după conversie au o calitate mulţumitoare pentru telefonul mobil.