Style Jukebox – un media player românesc

20.07.2009
Style Jukebox - un media player românesc

Style Jukebox DownloadNe place să ne lăudăm că avem programatori mulţi şi buni şi tineri olimpici în IT. Că avem mulţi români care lucrează pentru Microsoft sau Google. Dar când vine vorba de produse româneşti, dăm din umeri. Câte programe româneşti de renume ştii? Câţi antreprenori care să investească într-o aplicaţii software avem? Şi nu mă refer la programe de contabilitate, ci la aplicaţii de uz general precum un un manager de fotografii, o suită office sau un browser web.

Adevărul e că industria software românească e într-o criză continuă. Poate că micii sau mai marii antreprenori IT au nevoie şi de încurajări. De aceea, am ales să prezentăm un program românesc. Se numeşte Style Jukebox şi este un aşa-numit media player.

Cu mănuşi

Dacă ar fi fost un program străin şi ar fi trebui să-i fac un review complet, ar fi curs cu critici. Dar, pentru că este un produs românesc şi mai este şi în stadiu Alpha, nu voi da frâu liber criticii native.

Style Jukebox

Jukebox made in Romania

Style Jukebox are patru module componente, ce pot fi accesate din meniul principal: Library, Now Playing, Studios şi Preferences. Din păcate, singura implementată la ora aceasta, sau singura pe care am putut-o accesa este Library.

Library reprezintă locul în care îţi adaugi, organizezi şi elimini conţinutul multimedia. Now Playing presupun că afişează informaţiile legate de melodia redată şi eventual un efect vizual, iar Studios cred că poate fi un mic editor. Preferences este clar ce reprezintă. De menţionat că, deocamdată cel puţin, nu poate reda decât formate audio.

Style Jukebox

Media Library

Cum singurul modul funcţional la ora asta este Media Library, acesta este şi singurul aspect despre care pot vorbi. Media Library are o interfaţă simplă şi oferă un set elementar de funcţii. Fereastra este împărţită în trei zone: informaţiile despre melodia redată sunt afişate sus, butoanele de control jos, iar restul ferestrei este ocupat de lista de melodii.

Style Jukebox

Adăugarea melodiilor se poate face pe două căi. Una ar fi banala funcţie Add. Cealaltă, mai rafinată, ar fi Folder Watch. Folder Watch nu este o noutate, programele de gen o folosesc de ani buni. Aceasta monitorizează anumite foldere alese de utilizator şi adaugă respectiv, elimină melodiile în funcţie de evoluţia conţinutului unui folder.

La capitolul facilităţi, nu sunt foarte multe de spus, în stadiul actual. Rating-ul, căutarea şi editarea tag-urilor sunt cam singurele facilităţi vizibile. La nivel grafic am remarcat câteva efecte interesante dar şi o serie de bug-uri.

Style Jukebox

Rămâne de văzut cum va evolua Style Jukebox pe viitor, când toate funcţiile planificate for fi incluse în aplicaţie. Cert este că, dacă vrea să se bată cu programe consacrate, Style Jukebox trebuie să vină cu ceva original. Dacă nu va face decât să reproducă funcţii deja existente, nu va avea nicio şansă să se afirme.

Download Style Jukebox

Urmărește Go4IT.ro pe Google News