Top antiviruşi 2011- tot ce ai nevoie pentru un PC făra viruşi

03.12.2010
Top antiviruşi 2011- tot ce ai nevoie pentru un PC făra viruşi

Pentru a avea parte de un PC fără viruşi, este de preferat să alegem întodeauna numai cel mai bun antivirus, capabil să ofere o devirusare eficientă şi siguranţă completă a datelor, chiar dacă pentru asta trebuie să scoatem câţiva bănuţi din buzunar, rezistând tentaţiei de a folosi un program antivirus gratuit.

Programul antivirus este una din aplicaţiile care nu trebuie să lipsească de pe nici un calculator, fie că vorbim despre antiviruşi comerciali, sau una dintre numeroasele soluţii antivirus free, ce pot fi utilizate gratuit după un simplu download.

În răndurile următoare puteţi afla câteva informaţii despre cele cele mai populare programe antivirus, ajunse acum la o nouă generaţie, gata să lupte pentru un an 2011 fară viruşi.

Pentru un clasament care să reflecte cât mai corect nivelul de protecţie oferit de câteva dintre cele mai cunoscute programe antivirus, am folosit drept ghid informaţiile oferite de www.av-test.org, un institut al cărui obiect de activitate este evaluarea securităţii pentru diverse aplicaţii IT.

Locul 1 – Kaspersky Internet Security 2011

Kaspersky Internet Security 2011 a reuşit să atingă spre finalul anului 2010 un nivel de protecţie de peste 90%, combătând cu succes programele mallware folosite pentru atacuri de tip 0-day venite prin internet, sau e-mail, primind o notă de 5.5/6 din partea AV-Test.org.

Rata de detecţie a celor mai comune aplicaţii mallware a depăşit 96%, în timp ce operaţia de devirusare a reuşit în puţin peste 70% din cazurille de infectare testate.

Impactul programului antivirus asupra performanţei de zi cu zi a calculatorul, a fost evaluat la aproximativ 219 secunde, reprezentând timpii de aşteptare cumulaţi de-a lungul unei zi. Trebuie ştiut că valoarea medie măsurată pentru programele antivirus, este de 236 secunde, valorile mai mici de atât reprezentând performanţe peste medie.

Kaspersky Internet Security 2010 a reuşit prin contrast să obtină un punctaj de numai 5.0/6, pentru protecţia împotriva aplicaţiilor mallware, însă timpii de aşteptare cumulaţi au fost măsuraţi la un excelent 134 secunde, dintr-o medie de 251 secunde pentru generaţia 2010 de programe antivirus.

Locul 2 – PC Tools Internet Security 2011

PC Tools Internet Security 2011 este un program antivirus mai puţin cunoscut pe la noi, care a reuşit să obţină un punctaj de 5.5/6 pentru siguranţa oferită împotriva aplicaţiilor mallware, cu o rată de deteţie de aproximativ 100% pentru cele mai comunet tipuri de viruşi şi protecţie împotriva a peste 90% dintre atacurile de tip 0-day venite prin internet şi ameninţări prin e-mail.

Eficienţa funcţiei de devirusare este excelentă, înlăturând peste 90% dintre componentele celor mai cunoscuţi viruşi, cu o rată de succes de 85% pentru înlăturarea componentelor mallware secundare şi repararea daunelor sistemului de operare. Nota oferită de av-test.org este de 5.5/6.

Viteza motorului de scanare este ceva mai modestă, cu un timp de aşteptare cumulat de 309 secunde, cu 73 de secunde mai mult decât media de 236 secunde a clasamentului.

Locul 3 – AVG Internet Security 2011

AVG Internet Security 2011 a reuşit să obţină o notă de 5.5/6 din partea AV-Test.org , garantând un nivel de protecţie de peste 82% împotriva aplicaţiilor mallware, folosite pentru atacuri de tip 0-day venite din internet sau prin e-mail. Rata de detecţie a unui set reprezentativ de aplicaţii mallware a depăşit 96%, în timp ce pentru devirusare aplicaţia a reuşit, în funcţie de tipul infecţei, între 20% şi 78% din operaţiunile de curăţare, primid pentru asta doar un punctaj de 2.0/6.

Impactul programului antivirus asupra performanţei zilnice a calculatorului, a fost măsurat la 205 secunde, puţin mai bine decât media de 236 secunde.

Prin contrast, Avast Internet Security 5.0 a reuşit să obtină un punctaj de numai 2.5/6, pentru protecţia împotriva aplicaţiilor mallware, iar timpii de aşteptare cumulaţi au fost măsuraţi la un confortabil 104 secunde, dintr-o medie de 251 secunde pentru generaţia anului 2010, de programe antivirus.

Locul 4 – Avira AntiVir Premium

Cu un punctaj de 5.0/6 Avira AntiVir Premium garantează un nivel de protecţie de peste 79% împotriva aplicaţiilor mallware, folosite pentru atacuri de tip 0-day venite din internet sau prin e-mail.

Rata de detecţie a unui set reprezentativ cu cele mai comune aplicaţii mallware a atins 99%, în timp ce operatia de devirusare a reuşit în proporţie de 80% pentru cele mai comune aplicaţii mallware , cu doar 50% rată de succes la înlăturarea componentelor maliţioase secundare şi refacerea modificărilor aduse configuraţiei sistemului de operare, primind pentru asta un punctaj de 3.5/6.

Impactul programului antivirus asupra performanţei calculatorului, a fost măsurat la 230 secunde, o valoare medie printre soluţiile antivirus de generaţie actuală.

Avira Antivirus free

Avira Antivirus free este un program antivirus gratuit pentru uz personal, ce oferă funcţionalitatea de bază a versiunilor comerciale, dar fără componente avansate ca filtrul AntiPhishing, modul WebGuard pentru blocarea accesului la website-uri periculoase, mail guard şi funcţia de detecţie euristică a viruşilor necunoscuţi, ce nu se află încă în baza de date a aplicaţiei.

Nivelul de securitate este prin urmare redus semnificativ, dar oricum mai bun decât cel obţinut prin soluţiile de scanare antivirus online, puse la dispoziţie de unii dezvoltatori de produse antivirus.

Locul 5 – F-Secure Internet Security 2011

F-Secure Internet Security 2011 se poate lăuda cu un nivel de protecţie ce blochează accesul a peste 89% dintre aplicaţiile mallware folosite pentru atacuri de tip 0-day transmise prin internet sau atacurile prin e-mail, primind o notă de 5.0/6 din partea AV-Test.org.

Rata de detecţie a aplicaţiilor mallware atinge 98%, sau chiar 100% pentru cele mai comune dintre ele.

La operaţiile de devirusare, aplicaţia a reuşit în proporţie de 85% înlăturarea aplicaţiilor mallware cele mai comune, componentele virale secundare şi modificările critice aduse configuraţiei fiind înlăturate în proporţie de 65%, pentru un scor final de 5.0/6.

Impactul programului antivirus asupra performanţei calculatorului, a fost evaluat la 150 secunde, oglindind timpi de aşteptare semnificativ mai mici decât media altor programe antivirus şi substanţial mai buni decât versiunea 2010 a aplicaţiei.

Locul 6 – G Data Internet Security 2011

G Data Internet Security 2011 este un program antivirus produs în Statele Unite, ce iese din tipar prin viteza excelentă a motorului de scanare, primind o notă de 6.0/6 pentru impactul minim asupra performanţelor generale ale sistemului şi numărul redus de alarme false generate. Timpii de aşteptare cumulaţi la folosirea de zi cu zi au fost estimati la numai 72 secunde, reflectând un nivel de performanţă ce recomandă acest produs inclusiv pentru calculatoare de generaţie mai veche.

Cu un punctaj de 5.0/6, nivelul de securitate poate fi caracterizat drept bun, cu o rată de detecţie de peste 99% în rândul aplicaţiilor mallware cele mai răspândite şi protecţie împotriva a peste 90% dintre atacurile prin e-mail şi ameninţări prezentate de aplicaţiile mallware ce folosesc exploit-uri de tip 0-day. Singura slăbiciune mai serioasă constă în performanţele mediocre la blocarea aplicaţiilor mallware la executare, sau după executare, cu o rată de succes evaluată la doar 50%.

Eficienţa funcţiei de devirusare atinge 85%, cu 70% rată de succes la eliminarea componentelor secundare.

Locul 7 – Panda Internet Security 2011

Panda Internet Security 2011 este un alt antivirus foarte rapid, cu un timp estimat de încetinire a sistemului de numai 93 secunde. Pentru numărul ridicat de alarme false, date prin clasificarea eronată a aplicaţiilor legitime ca fiind mallware, Panda Internet Security 2011 a primit numai 4.5 puncte din 6.

Cu un nivel de protecţie punctat cu 5.0/6, antivirusul se bucură de o rată de detecţie apropiată de 100% pentru cele mai comune tipuri de mallware şi peste 90% rată de succes la blocarea atacurilor de tip 0-day şi prin e-mail. Eficienţa funcţiei de blocare a execuţiei aplicaţiilor mallware atinge din păcate doar 65%.

Recompensată cu doar 3.5/6 puncre, eficienţa funcţiei de devirusare este mediocră, cu o rată de 85% pentru înlăturarea aplicaţiilor mallware şi doar 65%, pentru eliminarea componentelor secundare. Performanţele la înlăturarea aplicaţiilor mallware de tip rootkit, rata de succes este şi mai mică, măsurând doar 61%.

Locul 8 – Symantec Norton Antivirus 2011

Un loc fruntaş în lista celor mai bune programe antivirus îl ocupă şi Symantec Norton Antivirus 2011.

Cu un număr mic de alarme false şi un timp de aşteptare estimat la 157 secunde, versiunea pentru anul 2011 a aplicaţiei este caracterizată prin performanţe bune şi o viteză de rulare peste medie.

Nota pentru securitate este de 5.0/6, pentru o rată de detecţe de 100% a aplicaţiilor mallware comune şi eficienţa de peste 95% a protecţiei împotriva atacurilor venite prin e-mail şi exploit-uri de tip 0-day. Funcţia de blocare a execuţiei aplicaţiilor infectate a dat rezultate bune, având o rată de succes de peste 85%.

Funcţia de devirusare a primit un punctaj de 5.5/6, având o rată de succes de peste 80% la înlăturarea tuturor tipurilor de viruşi.

Locul 9 – BitDefender Antivirus Pro 2011

BitDefender Antivirus Pro 2011 este un produs antivirus românesc ce se face remarcat prin rapiditatea modulului de scanare şi numărul redus de alarme false generate, pentru care a obţinut un puntaj de 5.5/6. Timpii de aşteptare estimaţi pentru folosirea de zi cu zi nu depăşesc 126 secunde, mult sub media de 236 secunde a clasamentului general.

Principala slăbiciune este eficienţa mediocră a funcţiei de devirusare, cu o rată de succes de numai 30% la înlăturarea componentelor secundare ale aplicaţiilor mallware şi 44% rată de succes la înlăturarea de rootkit-uri şi alte aplicaţii mallware ascunse. Pentru cele mai comune tipuri de mallware, eficienţa funcţiei de dezinfectare este de aproximativ 70%. Chiar şi aşa, punctajul obţinut nu depăşeşte 2.0/6.

Protecţia împotriva infectării cu aplicaţii mallware atinge o eficienţă de peste 98% pentru cele mai comune tipuri de viruşi, dar numai 64% in cazul exploit-urior de tip 0-day şi a ameninţărilor venite prin e-mail, obţinând un punctaj final de 4.5/6.

Locul 10 – ESET NOD32 Antivirus 4

ESET NOD32 Antivirus 4 este un program antivirus foarte popular, caracterizat prin o viteză bună de rulare şi un nivel de protecţie ridicat.

Rara de detecţie a aplicaţiilor de tip mallware atinge 89% şi urcă până la 100% pentru cele mai comune dintre ele. Eficienţa protecţiei împotriva exploit-urilor de tip 0-day şi ameninţări prin e-mail depăşeşte 80%, însă principala slăbiciune rămâne protecţia slabă la execuţia aplicaţiilor infectate, cu o rată de succes de numai 30%, scăzând nota finală acordată de av-test.org la 3.5/6.

Notată cu 4.5/6 puncte, funcţia de devirusare a reuşit cu succes înlăturarea a peste 90% dintre aplicaţiile mallware cele mai comune, însă doar 44% dintre aplicaţiile de tip rootkit.

Viteza motorului de detecţie este foarte bună, cu un timp de aşteptare cumulat măsura la doar 151 secunde. Numărul de alarme false este de asemenea relativ redus.

Locul 11 – Avast Antivirus Pro

Avast Antivirus Pro este un produs antivirus foarte bine optimizat şi cu o rată redusă de generare a alarmelor false. Testele desfăşurate de avtest-org au măsurat un timp de aşteptare cumulat de 104 secunde, mult sub media celor 236 secunde în care se încadrează cele mai multe programe antivirus.

Notată cu 4.5/6 puncte, funcţia de devirusare atinge o eficienţă e 90% la înlăturarea celor mai comune tipuri de mallware şi 61% pentru rootkit-uri, însă inlăturarea componentelor secundare şi repararea modificărilor aduse configuraţiei reuşeşte numai în 45% din cazuri.

Detecţia aplicaţiilor mallware atinge 95%, sau chiar 99% pentru cele mai răspândite forme de infecţii. Protecţia împotriva atacurilor de tip 0-day şi aplicaţii mallware venite prin e-mail este eficientă în proporţie de peste 75%, însă blocarea la lansare a aplicaţiilor infectate a reuşit în numai 20% din testele efectuate, motiv pentru care nota finală oferită pentru protecţia împotriva infecţiilor este de doar 2.0/6.

CONCLUZIE

În privinţa nivelului de securitate oferit, se fac remarcate soluţiile propuse de Kaspersky Internet Security 2011 şi PC Tools Internet Security 2011, ambele primind punctaje foarte ridicate.

În ceea ce priveşte viteza de de rulare, G Data Internet Security 2011 ajunge pe un loc fruntaş, urmat la foarte mică distanţă de PC Tools Internet Security 2011 şi AVG Internet Security 2011.

Rezultatele cele mai bune la devirusare au fost obţinute de către Symantec Norton Antivirus 2011 şi PC Tools Internet Security 2011, urmate îndeaproape de F-Secure Internet Security 2011.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult