Top antiviruşi 2012 – cei mai buni antiviruşi pentru PC-ul tău

Top antiviruşi 2012 - cei mai buni antiviruşi pentru PC-ul tău

Cu atât de multe alegeri de făcut, goana după cel mai bun antivirus poate fi o adevărată cursă cu obstacole, în care soluţia cea mai la îndemână nu este mereu cea potrivită pentru nevoile noastre. Un antivirus bun trebuie să ofere o devirusare eficientă şi siguranţă completă a datelor, dar şi o interfaţă prietenoasă care să poată fi stăpânită cu uşurinţă de utilizatori începători. Într-o lume atât de dinamică precum cea a soluţiilor antivirus, performanţele pot varia semnificativ de la un an la altul, încât cele mai bine clasate programe antivirus de anul trecut ar putea pierde chiar şi câteva poziţii în top antiviruşi 2012.

Privite cândva doar ca simple versiuni reduse ale ediţiilor comerciale, soluţiile antivirus gratis din recolta anului 2012 se descurcă admirabil în faţa multor alternative pe bani, obţinând de multe ori punctaje superioare în clasamentele de specialitate, cum sunt cele întocmite de AV-Test.org.

În cele ce urmează vă prezentăm câteva dintre cele mai bune soluţii antivirus, din în top antiviruşi 2012:

10. Lavasoft: Ad-Aware Free Antivirus+ 10.1

Lavasoft: Ad-Aware Free Antivirus+ 10.1 este un antivirus gratis ce asigură protecţie eficientă împotriva viruşilor larg răspândiţi. Din păcate viruşii nou apăruţi scapă uneori nedetectaţi iar funcţia de remediere a infecţiilor poate fi pusă în încurcătură de aplicaţiile malware sofisticate, ce utilizează componente secundare pentru propagarea infecţiei. Impactul general asupra performanţelor este mult peste media celor 10 secunde, antivirusul propus de Lavasoft adunând în total 16 secunde.

Lavasoft: Ad-Aware Free Antivirus+ 10.1

9. Microsoft: Security Essentials 4.0

Clasată pe locul 14 în Top Antiviruşi 2012, soluţia antivirus gratis dezvoltată de Microsoft pentru utilizatorii sistemului de operare Windows oferă protecţie eficace împotriva viruşilor de largă răspândire. Din păcate rata de detecţie scade îngrijorător când vine vorba de ameninţări de tip 0-day şi viruşi nou descoperiţi în ultimele 2 – 3 luni, coborând sub pragul de 80%. Eficienţa funcţiei de înlăturare a infecţiilor este exemplară pentru tipurile de viruşi larg răspândiţi şi dă rezultate mulţumitoare inclusiv la înlăturarea infecţiilor secundare, respectiv restaurarea configuraţiei de sistem. Impactul mediu asupra performanţelor generale ale sistemului este foarte redus, iar cazurile de apariţie a alarmelor false sunt rare.

Microsoft: Security Essentials 4.0

8. Avast: Free AntiVirus 7.0

Avast: Free AntiVirus 7.0 se poate lăuda cu rezultate bune la detecţia şi blocarea infecţiilor cu viruşi, având o rată de succes de peste 98% în cazul ameninţărilor de tip 0-day şi 100% împotriva viruşilor larg răspândiţi. Eficacitatea funcţiei de remediere a infecţiilor este excelentă în cazul viruşilor larg răspândiţi, dar poate da unele rateuri când vine vorba de înlăturarea componentelor secundare ale infecţiei şi restaurarea configuraţiei de sistem, motiv pentru care scorul obţinut în testele AV-Test.org este de doar 4.5/6. Mici neplăceri pot fi cauzate şi de ocazionale alarme false, apărute sporadic la download-ul şi instalarea de programe legitime. Impactul general asupra performanţei sistemului este de 13 secunde, raportat la o medie generală de 10 secunde. Avast: Free AntiVirus 7.0 se prezintă drept o alegere interesantă pentru cei aflaţi în căutarea unui antivirus gratuit.

Avast: Free AntiVirus 7.0

7. AVG: Anti-Virus Free Edition 2012

AVG: Anti-Virus Free Edition 2012 este un antivirus gratuit ce asigură o protecţie bună împotriva infecţiilor cu malware (nota 5.0/6), deşi ocazionalele alarme false mai uneori bătăi de cap. Eficienţa modulului de curăţare şi reparare a PC-urilor infectate cu malware dă rezultate pune pentru majoritatea tipurilor de viruşi. Totuşi, pot apărea situaţii unde înlăturarea componentelor secundare infectate, respectiv readucerea setărilor Windows la valorile iniţiale să nu reuşească integral, lăsând portiţe pentru reinfectarea PC-ului afectat. Cu un impact mediu asupra performanţelor generale ale sistemului evaluat la 8 secunde, AVG: Anti-Virus Free Edition 2012 se înscrie în categoria antiviruşilor rapizi, recomandaţi şi pentru PC-uri mai slabe.

AVG: Anti-Virus Free Edition 2012

6. G Data: InternetSecurity 2013

Soluţie antivirus produsă în Statele Unite, aplicaţia se face remarcată prin eficienţa bună motorului de scanare,cât şi cea a funcţiei de curăţare şi reparare a stricăciunilor lăsate în urmă de infecţiile cu viruşi primind la ambele capitole o notă de 5.5/6. Impactul mediu asupra performanţelor sistemului este evaluat la 13 secunde, puţin peste media generală de 10 secunde. Mici neplăceri mai pot fi cauzate şi de ocazionale alarme false, ce pot duce la blocarea accesului către aplicaţii legitime sau download de fişiere neinfectate.

G Data: InternetSecurity 2013

5. Symantec: Norton Internet Security 2012

Cu o eficienţă bună la blocarea infecţiilor cu malware (5.0/.6.0 puncte) şi impact minim asupra performanţelor generale ale sistemului (doar 5 secunde întârziere raportate la o medie generală de 10 secunde), Norton Internet Security 2012 este recomandat inclusiv PC-urilor de generaţie mai veche, limitate din punct de vedere al resurselor de procesare. Aplicaţia ratează totuşi o poziţie fruntaşă în top antiviruşi 2012 din cauza eficienţei ceva mai scăzute la operaţiile de curăţare a infecţiilor cu viruşi şi înlăturarea efectelor acestora, obţinând la acest capitol doar 4.5/6.0 puncte.

Symantec: Norton Internet Security 2012

4. Check Point: ZoneAlarm Free Antivirus + Firewall 10.2

Compus din firewall şi antivirus gratis, pachetul oferă rezultate neaşteptat de bune atât în privinţa ratei de detecţie a infecţiilor cu malware, cât şi înlăturarea efectelor acestora, obţinând în ambele cazuri un punctaj de 5.5/6.0. Impactul antivirusului asupra performanţelor sistemului este suficient de redus pentru a nu da motive de îngrijorare, testele efectuate de AV-Test.org indicând o încetinire medie de 11 secunde, raportată la o medie generală de 10 secunde. Trebuie ştiut că spre deosebire de versiunea plătită, ZoneAlarm Free Antivirus beneficiază de actualizări doar odată la 24 ore (odată pe oră în cazul versiunii comerciale), nu include modulul PC Tune-up, sistemul de control parental şi funcţia Virtual Browsing, pentru navigarea în deplină siguranţă a website-urilor cu risc ridicat de securitate.

Check Point: ZoneAlarm Free Antivirus + Firewall 10.2

3. F-Secure: Internet Security 2012

Ocupantul locului trei în top antiviruşi 2012 se poate lăuda cu o rată de detecţie de peste 98% împotriva atacurilor de tip 0-day, purtate de aplicaţii malware răspândite pe web sau prin email, ce exploatează deficienţe de securitate nou descoperite în structura aplicaţiilor sau sistemul de operare. Testat contra unui set reprezentativ de aplicaţii malware larg răspândite, antivirusul a oferit protecţie 100%, primind la final scorul 5.5/6.0. Un punctaj similar a fost obţinut şi în testele de înlăturare a infecţiilor,unde în ciuda eficienţei de 100% la detecţia şi înlăturarea componentelor active ale aplicaţiilor infectate, antivirusul a fost totuşi depunctat pentru eficienţa mai slabă (71%) la înlăturarea componentelor adiţionale şi remedierea modificărilor critice aduse asupra configuraţiei de sistem. La capitolul uşurinţei în utilizare a interfeţei şi impactul asupra performanţei sistemului, soluţia antivirus propusă de F-Secure se prezintă foarte bine, obţinând un punctaj de 5.5/6.0.

F-Secure: Internet Security 2012

2. Kaspersky: Internet Security 2012

Kaspersky: Internet Security 2012 promite şi oferă protecţie premium împotriva infectărilor cu viruşi şi troieni, atacuri desfăşurate de hackeri şi primirea de mesaje SPAM nesolicitate. Cu performanţe similare la protecţia împotriva infecţiilor cu viruşi (5.5/6.0) şi înlăturarea efectelor lăsate de acestea (6.0/6.0), Kaspersky: Internet Security 2012 a pierdut la mustaţă locul fruntaş obţinut în top antiviruşi 2011, fiind depunctat pentru impactul avut asupra performanţelor generale ale sistemului de operare, un pic mai mare decât în cazul soluţiei Bitdefender (5.0/6.0 puncte).

Kaspersky: Internet Security 2012

1. BitDefender: Internet Security 2012

Creaţia unui adevărat lider în industria soluţiilor antivirus, BitDefender: Internet Security 2012 oferă protecţie completă împotriva aplicaţiilor de tip spyware, viruşi şi troieni, tentative de phishing şi alte ameninţări venite din paginile reţelelor de socializare. Produsul oferă protecţie împotriva fişierelor infectate sosite prin email sau clienţi de mesagerie instant, iar dacă ambii interlocutori folosesc o soluţie antivirus Bitdefender, conversaţiile purtate cu ajutorul programelor de mesagerie instant sunt criptate în mod automat, eliminând riscul ca cineva să intercepteze discuţiile aflate în desfăşurare. BitDefender: Internet Security 2012 a obţinute în testele AV-Test.org un punctaj maxim (6.0/6.0) pentru abilităţile de curăţare şi înlăturare a efectelor cauzate de infecţiile cu malware. Şi notele oferite pentru protecţia împotriva infectării, respectiv uşurinţa în utilizare a interfeţei se apropie de valorile maxime, ambele note fiind de 5.5/6.0.

BitDefender: Internet Security 2012

Concluzie

În privinţa nivelului de protecţie oferit, se fac remarcate soluţiile BitDefender: Internet Security 2012 şi Kaspersky: Internet Security 2012, ambele primind punctaje ridicate foarte ridicate în evaluările specialiştilor de la AV-Test.org.

Cei aflaţi în căutarea unui antivirus gratis cât mai bun trebuie să ia în considerare alternativa Check Point: ZoneAlarm Free Antivirus + Firewall 10.2, evaluată în testele AV-Test.org cu punctaje ce depăşesc multe din soluţiile antivirus comerciale. Demne de luat în seamă sunt şi AVG: Anti-Virus Free Edition 2012, respectiv Avast: Free AntiVirus 7.0. Cât despre Microsoft Security Essentials 4.0, consumul redus de resurse îl recomandă pentru PC-uri cu o configuraţie modestă, însă rateurile date la detectarea ameninţărilor prezentate de aplicaţii malware nou apărute îl pun în dezavantaj faţă de alternativele mai sus menţionate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult