Ubuntu 9.04. L-ai încercat?

Primele impresii

Nu mi-a venit a crede: 10-20 de secunde timp de pornire al sistemului. Păi, de la 1-2 minute pe vremuri, nu e de breakingnews pe CNN,  OTV şi BBC? Niciun alt sistem de operare de tip linux din cele câteva zeci pe care le-am testat în ultimii 2 ani n-a avut curajul să se întreacă cu Windows XP-ul în această privinţă. În general Ubuntu 9.04 se mişcă cu mult mai mult talent decât versiunile anterioare, la deschiderea şi rularea aplicaţiilor.

Aspectul nu s-a schimbat. Nici selecţia de programe (pe care o găsiţi în articolul acesta, alături de alte detalii pentru începători), cu mici excepţii: programul de scriere a CD/DVD-urilor prezent în versiunile anterioare, minimalist, a fost înlocuit cu Brasero – mai apropiat de aplicaţii de Windows ca gen Nero sau CDBurnerXP.

Drivere, codecuri, plug-in-uri

Computer de test: laptop cu 512MB RAM (minimum 256 sunt necesari), procesor Intel Core Duo de 1,73GHz, 80GB HDD, placă de bază/grafică Intel din seria 950, ecran de 12 inci wide de 1.280×800 pixeli. Driverele pentru adaptoarele Bluetooth şi Wi-Fi Intel, integrate în laptop, erau gata instalate. În cele din urmă băieţii au reuşit să facă Bluetooth-ul să şi funcţioneze pe Ubuntu. La versiunile anterioare utilitarul specializat era crăpat ori cel puţin îl găseam incapabil de ceva, inutil. Acum permite transfer de fişiere.

Am încercat şi un headset Bluetooth Logitech, care deşi se conectează la computer instant, nu apare în lista de dispozitive audio de la setările avansate de sunet. Deci se conectează degeaba, dacă nu cauţi ceva tutoriale puse pe net de linuxarii meseriaşi ca să afli cum l-ai putea împrieteni cu Skype (da, există şi pentru distribuţii linux). De Wi-Fi nu mă plâng. Cu sunetul nu am probleme, ba îmi pare mai viu decât pe Windows – îmi pune mai bine în valoare boxele Hi-Fi Technics.

Sunetul se deteriorează pe anumite stream-uri video flash – dar cred că asta ţine mai mult de plugin-ul de la Adobe, nu de driver-ul hardware (concret, stream-ul Antena 3 se aude mult mai puternic şi distorsionat faţă de cel al Realitatea TV, iar vocea lui Mircea Badea nu mai e duioasă ca pe Windows ci parcă expediată din butoi). Iar ca motiv de extaz personal, motiv de revenire pe Linux, în sfârşit îmi funcţionează monitorul extern, conectat la laptop prin adaptor VGA-DVI.

Codecurile audio-video şi plugin-ul Flash nu sunt preinstalate. În momentul în care intri pe un site cu flash (Youtube, de pildă) eşti întâmpinat de o fereastră de instalare automată a soft-ului necesar. La fel se întâmplă şi când vrei să redai un MP3 sau un film. Deci, n-avem motive de stres.

Observaţii despre „Ubuntu în limba română”

• După instalare, de fapt cu o zi după, am băgat de seamă că deşi am ales limba română pentru interfaţă, meniurile erau în engleză. Pentru remediere, intră în System>Administration>Language Support, iar Ubuntu va sesiza automat că are de descărcat fişiere suplimentare pentru integrarea completă a limbii alese.
• Pachetele software sunt căutate şi descărcate de pe servere româneşti dacă la instalare ai ales ca locaţie România. Motiv pentru care, când vei dori să instalezi o aplicaţie cu utilitarul Synaptic (disponibil la Sistem>Administrare) ori trebuie să instalezi un codec audio/video, ai toate şansele să te alegi cu erori. Îţi recomand să utilizezi serverele centrale ale Ubuntu, unde se găsesc toate soft-urile disponibile: deschide utilitarul Synaptic, clic în meniu pe Configurări respectiv Arhive; în prima căsuţă, acolo unde scrie "Descarcă din", selectezi "Server principal" în loc de "Server din România"; închizi fereastra şi dai click în Synaptic pe butonul "Reîncarcă".
• Dacă scrii cu diacritice, atunci tastatura default pentru România nu cred că ţi se potriveşte. Intră la Sistem >Preferinţe>Tastatură, iar de la tabul "Aranjamente" adaugă aranjamentul "Romania Standard (Cedilla)" sau "Romania Winkeys".

Diverse

• După instalare, deja existau update-uri software (îţi apare o fereastră de atenţionare) – la câteva zile după lansarea versiunii. Adică, ne scuzaţi, dar la Ubuntu update-urile sunt dese, nu odată la 3 ani sau mai nou la câteva luni ca şi pe Windows-uri.
• La Ubuntu 9.04 m-a excitat accesul la alte partiţii de pe hard disk. Am vreo cinci pe laptop. Iar una dintre ele poartă documente, poze şi informaţii foarte personale. Accesul se face pe baza parolei de administrator. Adică, de-acum pot ieşi calm până la non-stop-ul din colţ în timp ce am musafiri. Am mai păţit-o cu „până revii mă dau puţin pe net” ca mai apoi să prind fiinţa respectivă hlizindu-se la pozele ce înfăţişau entitatea mea divină, poze bine dosite de altfel prin cine-ştie ce subfolder.
• Mesajele sau graficele informative ale sistemului au fost "unificate" cu cele ale aplicaţiilor în noua versiune a Ubuntu. Adică indiferent că sunt pop-up-urile generate de utilitarul wireless sau de clientul de e-mail ori mesajerie online ("Baterie slabă", "Carmen e online", bara ce indică modificarea volumului sau luminozităţii din tastele speciale etc.) toate avertizările sunt afişate într-un singur spaţiu (colţul de sus, dreapta) şi au acelaşi design.
• Este posibil ca unii dintre posesorii de computere cu placa grafică Intel (anumite modele mai noi) să nu se bucure de efectele grafice speciale Compiz. Oricum, poate vă este de ajutor acest link.

În concluzie

Am decis să redevin fan înflăcărat Linux, asta pentru că în cele din urmă mă pot folosi şi de monitorul extern, graţie Ubuntu 9.04. Şi să folosesc Windows XP doar când e neapărată nevoie. Încă n-a îngheţat Ubuntu ăsta şi se mişcă ultradecent. Aspectul e elegant şi eficient, iar efectele grafice Compiz sunt sarea şi piperul. Pentru banalităţi – office, editat poze, privit filme, pierdut vremea pe net, comunicare online –   am toate aplicaţiile necesare preinstalate. Iar pentru alte activităţi, sigur găsesc ce mă interesează printre cele 15 mii de pachete soft disponibile pentru Ubuntu.

Dacă nu-mi place player-ul de muzică preinstalat şi vreau unul similar Winamp, instalez Audacious. Vreau radio online, pun Streamtuner. Vreau program pentru electronică, instalez KiCad. Vreau editare audio, folosesc Audacity.

Săptămâna trecută s-a lansat noua versiune stabilă a sistemului de operare gratuit Ubuntu, bazat pe Linux. 9.04 sau în litere „Jaunty Jackalope” m-a ţinut în mare suspans din momentul în care l-am descărcat până peste weekend când în sfârşit l-am instalat alături de bătrânul XP.

Aşadar, download-ul l-am efectuat în urmă cu câteva zile. Până la testare/instalare, am citit nişte review-uri de pe-afară, compuse de presupuşi specialişti în Linux. Am rămas destul de dezamăgit, recenziile fiind a) prezentări absolut seci şi b) o experienţă gri descrisă de tester. Eram pe punctul de a trece peste această versiune a Ubuntu. Mai ales că cea anterioară (8.10) nu m-a impresionat deloc. Eram cvasi-hotărât să nu mă ating decât de următoarea versiune, peste vreo 6 luni.

Şi totuşi, m-a pus necuratul să citesc ceva comentarii la un articol de pe minunatul nostru site. Intr-unul dintre comentarii, cineva ne îndemna să testăm Ubuntu 9.04. Cum puteam să refuz?

Download şi instalare

Pe Ubuntu.com găseşti de descărcat toate variantele oficiale ale sistemului de operare. Da, sunt mai multe şi diferă prin interfaţă (Ubuntu are mediu grafic Gnome, Kubuntu – KDE4, Xubuntu – XFCE), destinaţie (Desktop Edition pentru utilizatorii obişnuiţi de desktop sau notebook, Server Edition, Edubuntu pentru elevi, Notebook Remix pentru minilaptop-uri) şi cerinţe de procesare (32 sau sau 64 de biţi). Ca fapt divers, Kubuntu 9.04 – varianta cu grafică KDE – este mai apetinsantă în opinia mea, mai aproape în privinţa look-ului de Vista/Windows 7.

Imaginea ISO de descărcat pentru oricare dintre variante are aproximativ 700MB şi trebuie arsă pe un CD sau DVD. Durata descărcării poate fi de ordinul minutelor de pe serverele româneşti. La download vei observa şi un cod cu multe cifre/litere – aşa numitul MD5Sum ce permite verificarea integrităţii fişierului descărcat.

După ce ai inscripţionat discul, butează de pe el. După două încercări de instalare eşuate din cauza unor discuri rewritable obosite de vreme care pare-se că aveau sectoare defecte, îţi foarte recomand să-ţi verifici de defecte CD/DVD-ul – găseşti opţiunea în meniul de boot; chiar dacă unele fişiere de pe CD sunt compromise, sistemul poate porni, se poate instala, dar va funcţiona probabil execrabil. Apropo, poţi folosi Ubuntu şi fără instalare, direct de pe disc, în aşa numitul mod Live-CD (astfel ai posibilitatea de a testa mai întâi compatibilitatea hardware a computerului tău).

Ca şi la versiunea dinainte (8.10) instalarea constă în 7 paşi. Durata parcurgerii acestora este de circa 10 minute. În primă fază selectezi limba, apoi locaţia, respectiv tipul tastaturii. La pasul 4, computerul se va gândi câteva zeci bune de secunde; nu te impacienta. Este şi pasul cel mai complicat pentru că presupune alocarea unui spaţiu pe hard pentru Ubuntu (peste 2GB), eventual partiţionarea acestuia. Opţiunea implicită este alocarea întregului spaţiu de pe HDD pentru acest sistem de operare şi ştergerea celorlalte instalate – deci mare grijă dacă ai deja partiţii cu Windows XP şi cu documente/poze/filme.

Ca sistem de fişiere am ales ext3, cel recomandat de altfel. La pasul 5 completezi numele de utilizator şi parola. Pasul 6 permite importul de conturi şi setări personale din Windows dacă îl ai instalat pe acelaşi computer. La pasul 7 revezi setările efectuate şi confirmi pornirea instalării propriu-zise, durata acesteia fiind de aproximativ 10 minute.