Waze primeşte alerte pentru depăşirea vitezei legale

30.03.2016
Waze primeşte alerte pentru depăşirea vitezei legale

Waze, populara aplicaţie de navigaţie de la Google, a primit de curând un update care activează o funcţie pe care ne-am fi aşteptat să o vedem de mai multă vreme. Este vorba despre introducerea unor alerte vizuale şi sonore atunci când utilizatorul depăşeşte viteza maximă admisă în mod legal pe porţiunea de drum pe care conduce. Aceasta are şi rol de informare, putând fi o metodă bună de a descoperi care sunt limitele de viteză în orice loc vă aflaţi.

Alertele apar numai atunci când utilizatorul depăşeşte viteza legală. Indicatorul de viteză din Waze se colorează în roşu, apare un indicator cu viteza maximă admisă lângă acesta, iar o bară de progres circulară avertizează cât de mult este depăşită viteza. Aceste notificări pot fi personalizate, putând rămâne doar la nivel de alertă vizuală, pe ecranul telefonului, însă pot fi adăugate şi alerte audio. Mai mult, utilizatorul poate impune aplicaţiei să avertizeze numai după ce viteza este depăită cu 5, 10 sau 15%.

Această funcţie nu este în niciun caz nouă pentru aplicaţiile de navigaţie, însă este o adiţie foarte bună la un software care oferă tot felul de alte alerte precum prezenţa echipajelor de poliţie în intersecţii, anumite incidente din trafic, nivelul de aglomeraţie şi multe altele, toate introduse în sistem de alţi utilizatori. Alertele pentru viteză sunt deja disponibile în aplicaţia Waze doar în câteva ţări, urmând să apară şi pentru utilizatorii din alte regiuni mai târziu. Din fericire, România se află în primul val care primeşte suport, alături de Austria, Belgia, Brazilia, Columbia, Cehia, El Salvador, Franţa, Ungaria, Italia, Letonia, Liechtenstein, Olanda, Noua Zeelandă, Suedia, Elveţia, Trinidad, Tobago şi Uruguay. Waze speră ca aceste alerte să ducă la un nivel scăzut al amenzilor pentru depăşirea vitezei legale în oraş.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult