Windows 10 va avea o nouă secțiune Refresh Rate, utilă celor care folosesc monitoare de gaming

Autor: Aurelian Mihai 15.10.2020
Windows 10 va avea o nouă secțiune Refresh Rate, utilă celor care folosesc monitoare de gaming

Rămas de pe vremea lui Windows 7, meniul Refresh Rate din Windows 10 încă se află la cel puțin 4 click-uri distanță, dar nu pentru mult timp.

În forma actuală, dacă vrei să ajustezi rata de împrospătare a imaginii sub Windows 10 trebuie mai întâi să dai click-dreapta pe desktop pentru accesarea meniului Display Settings. Aici, cauți la partea de jos link-ul Advanced display settings, iar în meniul următor dai click pe Display adapter properties for Display. În fine, din meniul apărut folosești butonul List All Modes pentru accesarea unei liste cu combinațiile de rezoluții/rate de refresh suportate de monitorul selectat.

Windows 10 va avea o setare Refresh Rate mai ușor de găsit

În noua formă, te vei opri la meniul Advance display settings, unde vei avea o nouă secțiune Refresh Rate, de unde să alegi direct rata de împrospătare a imaginii, selectând dintr-o listă cu valori suportate pentru rezoluția curentă. Ideea este de a ajuta utilizatorii să opteze între beneficiile unei imagini mai fluide și economisirea bateriei, atunci când folosesc laptopul în deplasare.

Ca orice funcționalitate nou adăugată în Windows 10, setarea Refresh Rate a apărut mai întâi în ultimul build Windows 10 Preview (20236), urmând să aibă debutul oficial odată cu următoarea revizie majoră a platformei Microsoft, pregătită pentru primăvara anului viitor.

Același build de testare include și o versiune îmbunătățită a casetei Windows Search Box, Microsoft sperând că adăugirile aduse vor motiva utilizatorii să o folosească mai des.