Windows 8 a primit un wallpaper oficial

01.04.2011
Windows 8 a primit un wallpaper oficial

Windows 8 milestone 3
tocmai a primit liber la download, ce-i drept
numai către parteneri OEM prin Microsoft Connect, însă asta a
oferit o portiţă de scăpare pentru mai multe informaţii către
publicul avid de noutăţi.


Cap de afiş este de această dată ceea ce pare să fie
wallpaper-ul oficial pentru Windows 8, inclus în
versiunea 7971.0.110324-1900 (M3) a sistemului de
operare. La o primă impresie, acesta nu diferă prea mult de cel din
Windows 7, urmând
aceeaşi temă cu nuanţe de albastru, dar o paletă de culori mai
puţin strălucitoare.

Conform informaţiilor disponibile până acum, cele
două interfeţe UI
şi componentele Windows 8 Jupiter
libraries
necesare pentru afişarea acestora sunt tot mai
aproape de finalizare. Deocamdată în lipsa unei versiuni
funcţionale a noii interfeţe, singurele indicii sunt câteva fişiere
de sistem şi o componentă numită twinui.dll.

Se pare totuşi că pentru o impresie cu adevărat relevantă despre
cum va arăta noul sistem de operare Microsoft, va trebui să
aşteptăm lansarea
Windows 8 beta
.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News