Windows 8 ar putea ramâne fără butonul Start

06.02.2012
Windows 8 ar putea ramâne fără butonul Start

Butonul de start cu care ne-am obişnuit încă de pe vremea lui Windows 95 îşi încheie cariera de peste 15 ani cu Windows 7, fiind înlocuit de Windows 8 cu ceva complet nou şi mult mai flexibil.

Versiunea finală de Windows 8 nu are buton de Start

Modificarea este deja evidentă într-o captură de ecran obţinută după build-ul 8220 a versiunii Windows 8 „Consumer Preview”, în care Task Bar-ul apare fără butonul Start.

În lipsa butonului Start, avem la dispoziţie un aşa numit Hot Corner, activat printr-un gest swipe în interfaţa Metro, sau mutând cursorul în colţul stânga-jos a interfeţei clasice. În urma activării suntem întâmpinaţi de un meniu compus din pictograme, în care sunt reprezentate locaţiile Windows către care putem naviga şi aplicaţiile instalate.

Bara de start in stilul Windows 7 rămâne, la fel şi sistemul pentru fixarea scurtăturilor către aplicaţii şi versiunea desktop a Internet Explorer 10. În lipsa Start Menu, bara de start rămâne principala locaţie pentru păstrarea de scurtături către aplicaţii, în afara desktop-ului Windows.

Aparent, decizia de eliminare a butonului Start nu este chiar definitivă, Microsoft lăsând de înţeles că ar putea reintroduce această funcţie în versiunea finală a Windows 8, dacă utilizatorii vor cere asta într-un număr suficient de mare.