YouTube va permite vizionarea offline a fişierelor începând din noiembrie

YouTube va permite vizionarea offline a fişierelor începând din noiembrie

Google nu a permis până acum descărcarea şi vizionarea ulterioară a fişierelor video găzduite de YouTube, această acţiune încălcând clauzele de utilizare a serviciului. Compania a acceptat până la urmă că utilizatorii îşi doresc o astfel de opţiune în momentele în care conexiunea de date este indisponibilă sau prea costisitoare, şi a anunţat că aplicaţia oficială YouTube pentru terminalele mobile va permite vizionarea offline.

Aplicaţiile care oferă posibilitatea de descărcare şi redare offline a fluxurilor video YouTube sunt disponibile pe platformele iOS sau Windows Phone, cele din Google Play având însă o perioadă scurtă de viaţă deoarece acestea erau şterse periodic. De fapt, această încălcare a clauzelor de utilizare a fost şi unul dintre motivele disputei dintre Google şi Microsoft privitoare la aplicaţia YouTube pentru Windows Phone care a fost scrisă de cei din urmă.

Compania a oferit iniţial posibilitatea păstrării fluxurilor video vizionate parţial într-un cache local în aplicaţia sa Android şi, începând cu luna noiembrie, va permite şi descărcarea la cerere a fişierelor prin intermediul aplicaţiei oficiale YouTube. Utilizatorii vor putea păstra fişierele local timp de 48 de ore, opţiunea fiind astfel utilă în timpul zborurilor lungi cu avionul sau în cazul deplasărilor scurte.

Creatorii de conţinut vor avea posibilitatea să blocheze descărcarea fişierelor proprii, iar Google va continua să livreze reclame şi în timpul vizionării offline, acestea fiind probabil stocare împreună cu fişierul video. Compania a afirmat că va oferi mai multe detalii în momentul în care opţiunea va deveni activă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News