La fel ca electronicele, oamenii au un termen de expirare ce nu poate fi ocolit

31.05.2021
La fel ca electronicele, oamenii au un termen de expirare ce nu poate fi ocolit
foto: www.pexels.com

Un studiu recent publicat arată că oamenii au „scris” în gene un termen de expirare pentru durata de viață, care odată atins împiedică organismul uman să se mai auto-repare.

Potrivit oamenilor de știință, limita ”absolută” a longevității umane este între 120 și 150 de ani, după care nicio metodă curativă sau de prelungire a vieții nu mai poate amâna inevitabilul. Studiul arată că după această vârstă corpul uman își pierde complet abilitatea de a se ”recupera” după stresul vieții de zi cu zi. Asta include toate aspectele ce periclitează sănătatea oamenilor, începând cu răniri și julituri ușoare, până la boli comune cauzate de viruși și microbi.

Aceeași cercetători spun însă că există loc pentru dezvoltarea unor noi forme de terapie care să extindă anduranța corpului uman. Și chiar dacă respectivele terapii nu duc în mod direct la atingerea unor durate de viață record, ar putea ajuta o mare parte din populație să trăiască mai mult și mai sănătos.

Cercetătorii au analizat seturi mari de date din SUA, Marea Britanie și Rusia, care au inclus informații medicale anonimizate cuprinzând peste 500.000 de persoane. Au fost analizate inclusiv date provenite din simple analize de sânge, în mare măsură reprezentative pentru starea de sănătate a oamenilor.

În special, cercetătorii au documentat doi parametrii din rezultatele testelor de sânge, vizând trei grupe de vârstă diferite. De interes special sunt două tipuri diferite de celule albe din sânge, care luptă împotriva bolilor și reprezintă o măsură a variabilității dimensiunii celulelor roșii din sânge. Aceste cifre cresc pe măsură ce o persoană îmbătrânește, ceea ce oamenii de știință numesc biomarker al îmbătrânirii.

Oamenii de știință au folosit analiză computerizată pentru a determina ceva cunoscut ca un indicator dinamic de stare a organismului, valabil pentru fiecare persoană. În esență este vorba despre determinarea unor etaloane pentru măsurarea vârstei biologice a persoanei respective. Numărul de modificări observate a fost folosit pentru a cuantifica modul în care o persoană își va reveni de la stres, cum ar fi rănirea sau boala. Datele sugerează că limita absolută a anduranței umane se află undeva în intervalul 120 – 150 de ani, variind de la o persoană la altă. Odată ce limita este atinsă, rezistența la boli de tot felul și capacitatea de regenerare a organismului ar dispărea în întregime, lăsând persoana în imposibilitatea de a supraviețui.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult