Premieră istorică: un rinichi pentru transplant a fost transportat cu drona către spital

02.05.2019
Premieră istorică: un rinichi pentru transplant a fost transportat cu drona către spital

Dronele sunt încă un domeniu de nişă, însă deja există proiecte care folosesc aceste dispozitive zburătoare pentru a salva vieţi. În urmă cu doar câteva luni, o dronă a zburat câteva zeci de kilometri pentru un transport de vaccinuri pentru un nou-născut de pe o insulă izolată, iar acum avem primul transport de organe pentru transplant realizat cu ajutorul unui astfel de dispozitiv. În viitor, acest tip de transport ar putea deveni foarte comun pentru spitale.

Centrul Medical Universitar din Maryland, SUA, a realizat istoricul transport folosind o dronă special personalizată pentru astfel de întrebuinţări. Spre diferenţă de dronele obişnuite, din comerţ, drona care a transportat un rinichi uman a fost echipată cu tehnologii avansate care să asigure transportul în siguranţă al organului.

Este vorba despre un sistem de prezervare al organului, acesta menţinând temperatura necesară şi monitorizarea organului de la distanţă, cât şi senzori avansaţi pentru altitudine, presiune, temperatură, geolocaţie şi nivelul vibraţiilor. Toate acestea au fost transmise în timp real către echipa care controla drona. Mai mult, au existat sisteme de redundanţă pentru situaţii neprevăzute, în cazul în care unul dintre motoare se opreşte, în cazul în care bateria are probleme sau în cazul în care se prăbuşeşte. Pentru aceste situaţii a fost instalată o baterie de rezervă, cât şi o paraşută acţionată automat în cazuri critice. Toate acestea au fost controlate folosind un sistem de operare proprietar special dezvoltat pentru astfel de transporturi.

Organul a fost transportat cu succes către un spital în care un pacient aştepta transplantul, iar operaţia a avut succes. Înainte de transportul propriu-zis, cercetătorii de la Centrul Medical Universitar din Maryland au testat procesul folosind un organ care nu putea fi folosit pentru transplant, însă testul a avut succes. Astfel, transportul final a dus la primul transplant reuşit după o „călătorie” cu drona.

Doctorul E. Albert Reece din cadrul Universităţii Maryland a oferit următoarea declaraţie referitoare la acest transport istoric:

„Acest imens avans în medicină umană şi transplanturi exemplifică cele două componente cheie ale misiunii noastre: inovaţie şi colaborare. Inovaţia este nucleul care duce la accelerarea ritmului şi ariei de noi descoperiri, putând astfel transforma rapid medicina. În acelaşi timp, colaborarea este cheia succesului atunci când oferim medicină bazată pe descoperiri noi, atât în cercetare, cât şi în prestarea de servicii de îngrijire medicală de cea mai înaltă calitate pentru pacienţi.”

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult