Prima reuşită în conectarea a două microprocesoare exploatând fenomenul de teleportare cuantică face posibil unu nou tip de computer

27.12.2019
Prima reuşită în conectarea a două microprocesoare exploatând fenomenul de teleportare cuantică face posibil unu nou tip de computer

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Bristol şi Universitatea Tehnică din Danemarca au obţinut pentru prima dată teleportarea cuantică între două microprocesoare aflate la distanţă, realizând schimburi instantanee de informaţie fără existenţa unei conexiuni fizice între acestea sau folosirea de unde radio.

Reuşita deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea de computere bazate pe procesoare cuantice incomparabil mai performante decât cele convenţionale şi ar putea revoluţiona, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, internetul şi comunicaţiile wireless în general.

Acest tip de teleportare este posibilă printr-un fenomen cunoscut sub denumirea quantum entanglement, prin care proprietăţile fizice a două particule aflate la distanţe vaste una de cealaltă devin conectate, schimbarea de stare a unei particule fiind reflectată printr-o modificare instantanee la cealaltă particulă. Intervenţia pentru modificarea proprietăţilor unei particule şi detectarea acelei modificări observând particula conectată la distanţă poate fi utilizată pentru a „teleporta” informaţie. Schimburile de informaţie astfel realizate sunt instantanee, indiferent de spaţiul care separă cele două particule.

Ipotetic, nu există nicio limită în ce priveşte distanţaşi viteza la care poate opera teleportarea cuantică – iar asta implică contradicţii flagrante cu legile fizicii, care l-au nedumerit chiar pe celebrul Albert Einstein. Înţelegerea actuală despre fizică spune că nimic nu poate călători mai repede decât viteza luminii şi, totuşi, cu teleportarea cuantică, schimburile de informaţie par să ignore această limită de viteză.

Deşi a prezis pe cale teoretică fenomenul quantum entanglement, Einstein nu a crezut cu adevărat în existenţa sa, numind-ul „acţiune infricosatoare la distanţă”. Exploatarea acestui fenomen ar putea fi însă extrem de benefică în actuala eră a tehnologiei informaţiei, iar noul studiu pare să confirme că este posibil.

Pentru scopul propus, echipa de cercetători a generat perechi de fotoni conectaţi, direct pe chip-uri experimentale, măsurând apoi proprietăţile cuantice a unora dintre fotoni. Confirmând predicţiile făcute cândva de Einstein, modificările sunt aplicate instantaneu fotonului partener din celălalt chip.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult