Quantum Compass, alternativa GPS care nu necesită sincronizare prin satelit

12.11.2018
Quantum Compass, alternativa GPS care nu necesită sincronizare prin satelit

La fel ca sistemul GPS, tehnologia Quantum Compass a fost dezvoltată pentru aplicaţii militare, însă şi-ar putea face loc în generaţiile viitoare de gadgeturi, permiţând orientare precisă chiar şi fără ajutorul reţelei de sateliţi aflaţi pe orbita pământului.

Oricine a folosit vreodată un navigator GPS îi cunoaşte foarte bine limitările. Vegetaţie densă, clădiri înalte, sau condiţii atmosferice potrivnice – toate acestea pot încetini drastic funcţia de localizare. Însă receptorul GPS devine complet inutil în spaţii închise (clădiri, tuneluri), producătorii smartphone apelând la tot felul de „trucuri” pentru a determina locaţia aproximativă a dispozitivelor, cum ar fi identificarea reţelelor Wi-Fi aflate în apropiere, dispozitive Bluetooth şi semnalul reţelei de telefonie mobilă.

Botezat Quantum Compass de cercetătorii britanici care l-au inventat, noul sistem de poziţionare este de fapt un accelerometru care pune în aplicare principii de mecanică cuantică pentru stabilirea locaţiei exacte. Spre deosebire de sistemele convenţionale pentru navigare GPS, noua tehnologie nu necesită semnal extern pentru fixarea locaţiei, astfel putând funcţiona oriunde.

La fel ca senzorul accelerometru încorporat în majoritatea produselor smartphone, Quantum Compass măsoară schimbările de acceleraţie apărute de-a lungul timpului, însă este cu mult mai precis. Pornind de la ultima locaţie cunoscută a dispozitivului, măsurătorile sunt folosite pentru a calcula traseul parcurs şi locaţia în timp real, sistemul păstrând un nivel ridicat de acurateţe pe perioade mari de timp.

Quantum Compass îşi datorează precizia excepţională unor măsurători făcute cu ajutorul unui interferometru ce acţionează la scară atomică, asupra unei mostre de atomi criogenizaţi. Dezvoltat în ultimii 5 ani cu investiţii de peste 270 milioane lire sterline, Quantum Compass nu este foarte bine miniaturizat şi necesită folosirea unor lasere de mare putere. Dar importat este că tehnologia funcţionează şi va continua să fie îmbunătăţită, existând posibilitatea ca o adaptare pentru uz non-militar să fie dezvoltată în anii ce vor urma, ca succesor pentru tehnologia GPS.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult