România a obținut locul I în Europa și poziția a doua în clasamentul general al Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO), fiind devansată doar de China, prezentă cu statut de invitat, într-o competiție la care au participat 247 de eleve din 66 de țări. Echipa României a adunat trei medalii de aur și o medalie de bronz, performanță care confirmă tradiția puternică a țării în competițiile internaționale de matematică, transmite Mediafax.
Ministerul Educației a anunțat rezultatele într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, subliniind că România este pe primul loc între țările europene la ediția din 2026 a EGMO. Concursul s-a desfășurat la Bordeaux, în Franța, între 9 și 15 aprilie 2026. Echipa națională a fost coordonată de Andrei Eckstein, lector la Universitatea Politehnica Timișoara, și de Anca Băltărigă, profesor la Liceul Internațional de Informatică din București.
Printre elevele medaliate se numără Mălina-Carla Pavel, elevă la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești, care a câștigat aur și a obținut cel mai mare punctaj dintre participantele din țările considerate oficiale ale competiției. Alte două medalii de aur au fost câștigate de Aida Mitroi și Carina Maria Viespescu, eleve la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București. Ioana Stroe, din aceeași unitate de învățământ, a completat palmaresul cu o medalie de bronz.
Potrivit Ministerului Educației, această olimpiadă internațională deschide seria celor patru competiții internaționale majore de matematică la care România participă în anul școlar 2025–2026. Coordonarea științifică a lotului a fost asigurată de Societatea de Științe Matematice din România (SSMR), prin Mihai Bălună, iar organizarea din partea ministerului a fost gestionată de Elisabeta Ana Naghi, inspector în cadrul instituției.