Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM) a lansat o licitație pe platforma SEAP pentru implementarea unui sistem integrat de monitorizare a sturionilor sălbatici și pentru prevenirea braconajului pe maximum 1.500 km din Dunăre. Valoarea estimată a proiectului este de 16,7 milioane de lei.
Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în secțiunea „Tranziție Verde”. Proiectul este coordonat de Ministerul Mediului.
Scopul principal este crearea unui sistem high-tech de monitorizare pe 1.500 km de Dunăre (de la Porțile de Fier până la Marea Neagră). Sturionii sunt pești rari, protejați, care au fost aproape exterminați de braconieri. Cea mai evidentă sursă de valoare a acestor pești este caviarul, unul dintre cele mai scumpe produse alimentare din lume. Carnea este, de asemenea, apreciată, deoarece spre deosebire de mulți alți pești, sturionul nu are oase.
Unii pești vor fi marcați cu emițătoare ultrasonice. Semnalele vor fi receptate de stații de monitorizare și stâlpi de comunicații montați pe malul Dunării.
Datele vor fi transmise online prin sisteme Big Data și Kubernetes, tehnologii avansate pentru stocarea și procesarea volumelor mari de informații în timp real.
Informațiile vor ajunge într-un centru de comandă din București, unde se va vedea live locația sturionilor. Astfel, braconajul va putea fi detectat rapid, iar autoritățile competente vor putea interveni.