Tratament coronavirus. Lista medicamentelor luate în calcul pentru combaterea COVID-19

18.04.2020
Tratament coronavirus. Lista medicamentelor luate în calcul pentru combaterea COVID-19

Pandemia COVID-19 face ravagii în întreaga lume, iar deocamdată nu există un tratament coronavirus dedicat. În schimb, au fost luate în calcul tratamente și medicamente folosite în cazul altor boli. Unele dintre acestea au oferit rezultate inițiale promițătoare.

Din start vă avertizăm că nu trebuie, sub nicio formă, să încercați unul dintre aceste tratamente fără sfatul medicului, nici preventiv și nici în cazul în care aveți unele simptome similare cu cele ale COVID-19. Unele dintre medicamente sunt foarte periculoase pentru persoanele care nu suferă de bolile pentru care au fost dezvoltate, iar experții avertizează că perioada de testare nu s-a încheiat pentru niciunul dintre tratamentele luate în calcul.

În acest moment, peste 2,2 milioane de persoane din întreaga lume au fost diagnosticate cu COVID-19. Dintre acestea, la momentul redactării articolului aproape 155.000 de oameni au murit.

Organizația Mondială a Sănătății a lansat un program, numit Solidarity, în cadrul căruia sunt testate patru tratamente existente. Este vorba despre Clorochină și Hidroxiclorochină, medicamentul antiviral Remdesivir, o combinație de Lopinavir și Ritonavir și cele două medicamente la care se adaugă interferon beta.

U.S. Food and Drug Administration a dat undă verde, pentru folosirea restrânsă a Redemsivir și, în cazuri de urgență, pentru Clorochină și Hidroxiclorochină. „Niciunul dintre aceste tratamente nu a fost demonstrat”, avertizează Stanley Perlman, profesor de imunobiologie și microbiologie la University of Iowa.

Clorochina și Hidroxiclorochina. Acestea sunt medicamente folosite pentru tratamentul malariei sau lupusului și artritei reumatoide, care au devenit cunoscute mai ales datorită faptului că au fost promovate frecvent de președintele american Donald Trump, deși eficiența lor este contestată. Aceste substanțe pot fi periculoase pentru persoanele sănătoase. Un bărbat din Arizona a murit după ce a ingerat un tip hidroxiclorochină care nu este aprobat pentru consumul uman.

Remdesivir. Medicamentul experimental a fost dezvoltat de compania Gilead Sciences pentru tratarea oamenilor bolnavi de Ebola și pentru infecțiile cu virusul Marburg. Este un tratament antiviral cu spectru larg, care s-a dovedit eficient împotriva altor coronaviruși. Medicamentul este testat în China și SUA pe pacienți bolnavi de COVID-19. Rezultatele din China vor veni la sfârșitul acestei luni. O limitare pentru acest medicament este aceea că poate fi administrat doar intravenos, ceea ce înseamnă că pacienții trebuie să meargă la un spital. Un medicament similar, în formă de pilulă, numit EIDD-2801, a fost dezvoltat de cercetători.

Ritonavir și Lopinavir ca tratament coronavirus. Folosite în tratamentul HIV, aceste medicamente sunt vândute ca tratament combinat sub numele de Kaletra. Tratamentul a fost testat în câteva clinici și pe pacienți cu COVID-19. Datele inițiale au arătat că această soluție nu este eficientă.

Ritonavir și Lopinavir plus interferon beta. Acest „cocktail” este testat de asemenea pe pacienți bolnavi de COVID-19. Interferon beta este o moleculă folosită pentru tratarea sclerozei multiple. În cazul SARS și MERS, acest tratament a stopat infecțiile atunci când a fost administrat timpuriu. Administrat mai târziu, tratamentul poate duce chiar la moartea pacientului.

Sursa: Scientific American, OMS

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult