Trump ar vrea să „privatizeze” Staţia Spaţială Internaţională. Senator: „Ar fi o greşeală”

14.02.2018
Trump ar vrea să „privatizeze” Staţia Spaţială Internaţională. Senator: „Ar fi o greşeală”

Potrivit unor documente ale NASA, administraţia Trump doreşte să privatizeze Staţia Spaţială Internaţională, transmite Gândul.

 

Casa Albă vrea să sisteze finanţarea pentru staţia spaţială după anul 2024, indică documentele NASA citate de Washington Post şi Daily Mail şi lucrează la un plan de tranziţie, pentru a preda SSI către o entitate privată.

 

„Decizia de a nu mai finanţa SSI în 2025 nu implică şi renunţarea la activităţile staţiei – este posibil ca industria să continue să folosească diverse componente ale SSI, ca parte integrantă a unei viitoare platforme comerciale”, relevă documentele respective.

 

CITEŞTE ŞI: Şefii serviciilor secrete din SUA le recomandă cetăţenilor să nu folosească smartphone-uri Huawei, deşi nu au prezentat motive concrete

 

„NASA va extinde parteneriatele internaţionale şi comerciale în următorii şapte ani, pentru a asigura accesul continuu al oamenilor şi prezenţa pe orbita Pământului”, precizează documentele.

 

Casa Albă va prezenta luni o cerere de buget, alocând 150 milioane dolari pentru anul fiscal 2019, în scopul operării SSI. Proiectul va fi finanţat pentru a asigura dezvoltarea şi maturizarea entităţilor comerciale, în contextul succesorilor Staţiei Spaţiale Internaţionale.

 

Foto: Pixabay

 

Potrivit lui Andrew Rush, CEO Made in Space, „SSI nu a fost construită pentru profit, ci pentru explorarea spaţiului”. La rândul său, senatorul republican Ted Cruz a sfătuit Casa Albă să renunţe la acest plan. „Este cel mai stupid lucru pe care îl poţi face, după ce ai investit miliarde de dolari în aşa ceva, mai ales că există în continuare un potenţal serios de utilizare”, a spus Cruz.

 

Aproximativ 100 miliarde dolari din banii contribuabililor americani au fost investite în construirea şi coordonarea SSI. Mai mult, Boeing gestionează deja SSI în numele guvernului american, primind anual 3-4 miliarde de dolari pentru efortul său.

 

Luna trecută, managerul programului spaţial al Boeing, Mark Mulqueen, a vorbit despre planurile NASA. „Renunţarea la SSI ar fi o greşeală, ar ameninţa supremaţia SUA şi ar compromite piaţa comercială. De asemenea, ar avea de suferit comunitatea ştiinţifică”, a spus Mulqueen.

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult