HP lansează nu mai puţin de cinci tablete noi

20.09.2013
HP lansează nu mai puţin de cinci tablete noi

Suntem obişnuiţi cu lansările comasate pentru gamele de portabile ale producătorilor, însă mai rar poţi să vezi cinci tablete anunţate într-o singură zi de un jucător major de pe piaţă. HP şi-a îmbogăţit portofoliul cu patru tablete ce rulează sistemul de operare Android şi una ce rulează Windows. Aceasta din urmă nu a fost însă cea care strălucit. Mai mult, modelul care a ieşit în evidenţă nu este produs de HP. Slate 7 Extreme este de fapt Nvidia Tegra Note cu o altă siglă pe carcasă. Chipset-ul Tegra 4 promite performanţe foarte bune, iar ecranul de 7” IPS HD va interacţiona cu un stilus.

HP Slate 7 Extreme

Pentru mediul business, HP a pregătit Slate 8 Pro. Această tabletă are un ecran de 8” cu rezoluţie înaltă. Raportul laturilor este 4:3, iar rezoluţia este de 1600×1200 pixeli. Prea multe detalii nu au fost furnizate în legătură cu această tabletă, însă performanţa de top este asigurată de chipset-ul Nvidia Tegra 4.

HP Slate 8 Pro

Pentru cei ce doresc o tabletă simplă, cu care să fie conectaţi tot timpul la Internet, HP oferă Slate 7 HD şi Slate 10 HD. Cele două au diagonala şi rezoluţia ecranului indicate în denumire. Motorizarea este asigurată de un modest chipset Marvell PX986, însă el va fi suficient pentru utilizatorii fără pretenţii. Tabletele pot fi oferite cu un modem 3G/4G opţional, iar în Statele Unite, utilizatorii vor primi trafic de date lunar, limitat şi gratuit, fără contract. Ele vor intra pe piaţă în luna noiembrie.

HP Slate 7 HD

HP Slate 10 HD

Tableta HP ce rulează Windows 8 este Omni 10. Ea va fi motorizată de un procesor Intel Atom Z3000 şi se laudă cu o autonomie de nouă ore. Ecranul de 10” are rezoluţie full HD, iar pe lista de specificaţii se mai găsesc un SSD de 128 GB, 2 GB RAM, o cameră foto de 8 MP şi un modul WiFi. Preţurile pentru modelele prezentate mai sus nu au fost anunţate. Dispozitivele sunt aşteptate pe piaţă spre sfârşitul anului.

HP Omni 10

Urmărește Go4IT.ro pe Google News