Intel motorizează primul val de tablete cu Windows 8

Intel motorizează primul val de tablete cu Windows 8

Cei care vor să încerce o alternativă la Android şi iOS pe tablete trebuie să strângă bani până în noiembrie. Aceasta va fi luna în care sunt aşteptate primele modele ce rulează Windows 8, cu ajutorul unor procesoare de la Intel. Vor fi disponibile ulterior şi alte modele, cu procesoare ARM, însă vor avea un dezavantaj faţă de primele. Pe tabletele cu procesoare x86 va rula versiunea standard a sistemului de operare Windows 8. Pe tabletele cu procesoare ARM va fi disponibilă doar versiunea Windows 8 RT. Ea vine cu Microsoft Office preinstalat, însă nu acceptă instalarea aplicaţiilor pentru desktop şi nu rulează alt browser decât Internet Explorer.

Windows 8 rulat pe tablete

Primele tablete cu Windows 8 vor fi dotate cu procesoare Intel Atom. Acestea vor avea numele de cod Clover Trail. Ele vor fi un upgrade pentru Medfield, procesoarele single core pe care le-am văzut deja. Există două telefoane anunţate ce folosesc un CPU Intel Atom Z2460 la 1,6 GHz. Ele rulează Android 2.3 şi sunt produse de Lenovo şi Lava. Se presupune că tabletele bazate pe Clover Trail vor avea un design hibrid, urmând să fie folosite şi ca un laptop obişnuit. Ar putea fi vorba aici de un dock cu tastatură, aşa cum oferă Asus pentru tabletele Transformer. Procesoarele Clover Trail sunt pe 32 nm, iar Intel lucrează la un versiune pe 22 nm, numită Bay Trail. Acelea vor fi introduse cel mai probabil în 2013.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult