Noul iPad nu este uşor de reparat, însă oferă o soluţie simplă la o problemă des întâlnită

04.04.2018
Noul iPad nu este uşor de reparat, însă oferă o soluţie simplă la o problemă des întâlnită

Noul iPad pare să fie unul dintre produsele rare de la Apple care nu este nici scump şi nici high-end, dar  oferă şi câteva avantaje faţă de modelele mai puternice din gamă. În general, produsele Apple sunt greu de reparat acasă, iar multe dintre componentele noului iPad ar fi greu de înlocuit fără cunoştinţe avansate de dezasamblare a electronicelor moderne, însă probabil cea mai des întâlnită problemă, sticla spartă de pe ecran este acum destul de uşor de schimbat fără o vizită la un service autorizat.

Reparaţiile produselor Apple în afara garanţiei sunt foarte scumpe în general, chiar şi înlocuirea sticlei crăpată de pe o tabletă ieftină putând costa jumătate din preţul unui dispozitiv nou. Astfel, faptul că ecranul şi sticla nu sunt lipite, asemeni tabletelor şi smartphone-urilor moderne poate reprezenta un avantaj, în special în cazul unei tablete orientată către copii şi sălile de curs.

Desigur, dezasamblarea este în continuare destul de greoaie, toate componentele fiind prinse cu un adeziv foarte puternic, însă cu instrumentele potrivite, o sursă de aer cald şi răbdare, sticla ar putea fi înlocuită fără a afecta display-ul, rezultând într-un cost mult mai mic şi posibilitatea de a face asta acasă. Spre diferenţă de alte dispozitive Apple, design-ul intern al noului iPad este ceva mai modular, jack-ul de căşti şi mufa Lightning putând fi înlocuite separat de alte componente.

Cei de la iFixit i-au dat totuşi o notă foarte mică din punct de vedere al reparabilităţii, întrucât majoritatea componentelor precum placa de bază şi bateria sunt lipite de carcasă, iar demontarea lor ar putea duce la deteriorare. De asemenea, reasamblarea necesită utilizarea unui adeziv, ceva ce nu este tocmai la îndemâna celor care vor să îşi repare dispozitivele acasă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult