Un nou iPad Pro cu spate din sticlă ar putea folosi încărcare wireless. iPad Mini nou pregătit pentru 2021

Autor: Cătălin Niţu 04.06.2021
Un nou iPad Pro cu spate din sticlă ar putea folosi încărcare wireless. iPad Mini nou pregătit pentru 2021

Seria de tablete iPad de la Apple a fost multă vreme o serie secundară de dispozitive, de care uneori Apple părea că începe să uite. Totuși, compania a investit mult efort în ultimii ani pentru a ține produsele sale în topurile de vânzări și performanță, oferind în acest moment cele mai performante modele în fiecare gamă de preț. Modelele iPad Pro par să fi primit o atenție sporită în ultima vreme, iar anul viitor, această gamă s-ar putea bucura de un nou design și noi capabilități, precum încărcare wireless.

iPad Pro va primi un nou design în 2022

Conform Bloomberg, chiar dacă Apple abia a lansat noua tabletă iPad Pro cu procesor M1, care o face cea mai performantă tabletă de pe piață, cu putere similară cu un laptop sau chiar computer desktop, compania deja se pregătește pentru un upgrade. Acesta va consta în dezvoltarea unui design puțin diferit, schimbând puțin materialele din care tableta este tradițional construită.

Toate modelele iPad, de la prima generație și până în prezent, au folosit un spate metalic. Următorul model de iPad Pro ar putea înlocui însă aluminiul cu sticla. Desigur, o astfel de schimbare este justificată și de modificări la interiorul tabletei. Sticla este necesară pentru a permite integrarea tehnologiei de încărcare wireless. Modelele iPhone permit încărcare wireless încă de la generația iPhone 8/X, iar această funcție pe tablete ar permite încărcarea în utilizare fără un cablu inestetic în port-ul USB-C. Mai mult, tableta ar putea primi capabilitatea de încărcare wireless bilaterală, putând încărca o pereche de căști AirPods sau un iPhone direct de la tabletă.

Sistemul de încărcare wireless ar putea fi integrat chiar în gama MagSafe, așa cum am văzut pe modelele iPhone 12 și recent pe iMac. Se zvonește că inclusiv următoarea generație de MacBook se va întoarce la încărcare MagSafe, deci integrarea tehnologiei și pe iPad nu ar fi tocmai ieșită din comun.

iPad Mini și iPad 9 ar putea beneficia de upgrade-uri importante la exterior

Același articol din Bloomberg a vorbit și despre o nouă generație de tablete iPad Mini. Această gamă de produse nu a primit niciodată un design actualizat, oferind aceleași dimensiuni și aspect exterior pentru cinci generații la rând. De altfel, această gamă este foarte rar actualizată, iPad Mini 5 fiind lansat în 2019. Primul redesign al iPad Mini ar putea veni în 2021, cu un ecran cu margini mai subțiri.

Nu este clar dacă va folosi Touch ID în butonul Home, precum iPad Air 4, sau dacă va folosi Face ID, precum iPad Pro. De asemenea, se pare că Apple se pregătește să livreze și un iPad „standard” de 10,2” cu un design mai subțire. Aceste două dispozitive ar putea veni la finalul lui 2021, probabil în cadrul evenimentului care are loc tradițional în luna octombrie.

sursa: Bloomberg