Wacom intră pe piaţa tabletelor cu modele Windows 8 şi Android dedicate graficienilor

Wacom intră pe piaţa tabletelor cu modele Windows 8 şi Android dedicate graficienilor

Faimosul producător de tablete grafice Wacom şi-a anunţat încă din primăvara acestui an intenţia de a intra pe piaţa tabletelor, iar compania a prezentat  ieri două produse care sunt bazate pe platformele Android şi Windows 8. Mai mari şi vizibil mai scumpe, acestea nu rivalizează cu modelele cu care suntem obişnuiţi, ci sunt destinate creaţiei artistice.

Atât Cintiq Companion cât şi Cintiq Companion Hybrid oferă un ecran cu o diagonală de 13,3”, rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli şi un panou TFT cu contrast 700:1 care oferă o acoperire de 75% pentru gama Adobe RGB. Fiind vorba de un produs Wacom destinat graficienilor, punctele forte ale produselor sunt digitizorul care suportă 2048 de niveluri de presiune, stiloul digital Pen Pro şi sistemul rapid de control care oferă 4 butoane şi o rolă pentru derulare.

Tableta Cintiq Companion rulează Windows 8 şi este bazată pe un procesor Intel Core i7, din păcate din generaţia Ivy Bridge, 8 GB de memorie RAM şi stocare SSD internă de 256 GB, în cazul versiunii Windows 8, şi 512 GB, în cazul versiunii Windows 8 Pro. Lista dotărilor mai include o cameră foto cu senzor de 8 MP, cameră frontală de 2 MP, conectivitate 802.11n şi două porturi USB 3.0, greutatea acestui model fiind de 1,76 kilograme.

Cintiq Companion Hybrid rulează Android 4.2 pe o platformă NVIDIA Tegra 4, aceasta oferind 2 GB de memorie RAM şi 16 sau 32 GB de stocare internă, restul dotărilor hardware fiind similare.

Modelele Windows 8 vor ajunge pe piaţă la preţuri de 1999 şi 2499 de dolari, în funcţie de cantitatea de stocare a unităţii SSD, iar modelele Android vor avea preţuri de 1499, respectiv 1599 de dolari. Toate cele patru modele vor fi disponibile începând cu luna octombrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News